Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crima descoperita dupa cinci luni

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 29 martie 2004 ·

•Descoperire macabra la Vladeni •In timp ce pasteau oile la marginea comunei Vladeni, copiii au descoperit cadavrul unui barbat, pe care localnicii il credeau plecat din localitate •Medicii legisti au stabilit ca victima a fost ucisa in luna octombrie 2003

Timp de doua zile, politistii de la Serviciul de Investigatii Criminale, din cadrul Inspectoratului Politiei Judetului Iasi, si procurorii criminalisti de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au stat in comuna Vladeni, pentru a dezlega itele intr-un caz de omor, care s-a petrecut anul trecut. In cursul diminetii de sambata, cativa copii din Vladeni, care erau cu oile la pascut, au vazut un picior de om. Imediat dupa macabra descoperire, copiii au cerut ajutor la prima casa pe care au intalnit-o in cale. Vestea ca un barbat a fost ucis si ingropat s-a raspandit cu repeziciune, iar la fata locului si-au facut aparitia mai multi localnici, care au anuntat Politia. Cadavrul a fost scos la iveala de politisti. Asupra victimei a fost gasit si buletinul de identitate, astfel reusindu-se identificarea barbatului. Satenii din comuna Vladeni stiau ca victima, Constantin Sava, era plecat in comuna Durnesti, judetul Botosani. Acesta isi facuse aparitia in Vladeni in urma cu sapte ani, dupa ce in prealabil o cunoscuse pe Doina Cocos. Pentru a fi alaturi de iubita sa, barbatul de 44 de ani si-a vandut bunurile din Botosani si si-a construit o coliba la marginea comunei Vladeni. Corpul barbatului a fost gasit la cativa metri de locul in care-si construise casa. "A fost ingropat ca un caine. Cu mainile si picioarele legate si aruncat in groapa", a declarat Constantin Gimiga, un apropiat al victimei.

Poveste de dragoste cu final neasteptat

Localnicii spun ca, in urma cu sapte ani, Constantin Sava, de 44 de ani, a cunoscut-o pe Doina Cocos, de 43 de ani. Femeia obisnuia sa consume alc

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°