Aceasta este, in opinia mea, miza ascunsa a conflictului privind Parcul Carol – respectarea principiului separarii statului de biserica.

Secularitatea statului a fost rareori adusa in discutie. Pare o abstractiune cu ratiuni vagi si indepartate in timp. Inchizitia si abuzurile bisericii in Evul Mediu nu se afla in prim-planul memoriei colective pentru a servi drept argument forte. Chiar si „Procesul maimutelor“ e aproape uitat si nici macar nu s-a petrecut (inca) la noi, ci la americani. Iar discriminarile si abuzurile statului fata de religie in perioada comunista favorizeaza acum o anumita receptivitate fata de solicitarile bisericii.

Numai ca aceste revendicari s-au inmultit de la an la an, iar ceea ce initial se incadra in limite rezonabile a devenit in ultimii ani excesiv si de neacceptat intr-o tara care aspira la standarde europene privind implementarea normelor democratice.

Evolutia este, de altfel, usor de inteles: o organizatie, in acest caz Biserica Ortodoxa Romana, care capata tot mai multa influenta fara a avea vreun oponent puternic si fara a fi supusa unui control riguros din partea legii nu se va autocenzura si nu-si va reprima singura pretentiile, ci va tinde sa pluseze in continuare. De aceea, in Romania devine imperios necesara o demarcatie clara intre stat si biserica. Probabil la fel de importanta precum separarea puterilor intr-un stat de drept.

O alianta intre stat si biserica nu poate fi decit toxica pentru democratie, iar acest lucru devine din ce in ce mai clar. Insemnele religioase se regasesc in aproape toate institutiile publice, nenumarate biserici se inalta la orase si sate de multe ori cu bani publici alocati cu generozitate de catre baronii locali sau centrali, devine alarmanta presiunea asupra universitatilor publice de a imbratisa simbolistica ortodoxa etc. Cu atit mai mult, intr-un asemenea context, a