O poveste de dragoste
Exista vreun ingredient secret ca sa faci muzica de scena, pe viu?
Ca sa faci muzica de scena, iti trebuie ceva, o nebunie. Trebuie sa ma-ndragostesc, cumva, de ce fac. E o poveste de dragoste cu un text, cu oamenii cu care lucrez, e o concentrare de energie, de emotie, pe care simt nevoia s-o transform in muzica. Sint profesionista, pot s-o fac si la rece, dar nu-i acelasi lucru. Ceea ce ma reprezinta cu adevarat sint lucrurile nascute dintr-o astfel de traire afectiva, de ardere emotionala.
Va leaga de Maia Morgenstern o lunga prietenie si colaborare, ati facut o multime de spectacole impreuna – deci e vorba de mai mult decit de o comunicare teatrala. Cum v-ati intilnit?
Asta chiar e-o poveste! Prima data au venit, la Piatra Neamt, Claudiu Istodor si Oana Pellea, inaintea Maiei, care era inca studenta. Noi faceam acolo un soi de petreceri pentru debutanti, le dadeam cadouri (le faceam un fel de zestre, cite-o cerga, si nu exista sa aiba nevoie de ceva si sa nu gaseasca la noi). Petrecerea era la Liviu Timus, la el le dadeam intotdeauna, fiindca avea scule, boxe, chestii. Era prin ’84-’85. Si, la un moment dat, tirziu in noapte, suna cineva la usa: o domnisoara inalta, subtire – stiu si acum cum era imbracata, intr-un costum taior cu o fusta plisata, cred ca bej.
Toata lumea era entuziasmata – „A venit Maia, a venit Maia!“. Eu o stiam din auzite – atunci era casatorita cu Claudiu, aveau un copil mic; si nu stiu cum, vine cineva linga mine (cineva cu care nu schimbasem pina atunci mai mult de citeva cuvinte), ma ia pe la spate si ma-ntreaba la ureche: „Spune-mi, Dorina, Maia e mai frumoasa decit mine?“. Mi s-a parut atit de induiosator! Si vreau sa-ti spun ca nu puteam sa-mi iau ochii de la Maia. Cine stia atunci cine e Maia Morgenstern? Pentru mine a fost un coup de foudre fascin
