Cele ce urmeaza nu constituie un drept la replica. Nu vreau sa intru in polemici mai mult sau mai putin cordiale, pentru simplul motiv ca „natiunea“ cinematografica romaneasca a devenit jalnica, iar eu, numarindu-ma printre membrii ei, e posibil sa fi devenit la fel.
Sa incep deci un jurnal, un posibil jurnal care reuneste impresiile mele despre ultimele evenimente cinematografice.
1. Am incercat sa realizez o Gala a Filmului Documentar. Un gest reparatoriu (nu stiu cit a fost tratat ca atare) fata de niste oameni care au reprezentat ceva in acest gen destul de urgisit, afisat de obicei drept completare cinematografica. Niste oameni, spuneam, care au astazi riduri provocate de o iremediabila tristete. Sigur, acest eveniment nu putea scapa condeiului lui Valerian Sava. Si pot spune ca m-a si menajat. Altadata am iesit mult mai terfelit din actiuni pe care nu le-am facut pentru mine, ci pentru altii. Dar ce pot eu sa fac daca un film de referinta pentru cinematograful ceh, Micile perle, poate fi citit peiorativ?!
O data, am privit trofeul obtinut de Dona Barta pentru Efemere, acesta fiind, intr-adevar, o perla. O superba perla. Cu aceasta perla a plecat fiica ei, regizoarea Tereza Barta, in Canada, asa cum Lidia Iliesiu a plecat in America cu Palme
d’or-ul obtinut de Mirel pentru Cintecele Renasterii. Iata cum niste „perle“ au devenit perle ale prostiei intr-o „lume vesela“, ca sa citez o parte din titlul celui mai prost film al Malvinei Ursianu, distins cu Premiul Special al Juriului (poate pentru faptul ca tratarea filmica a scenariului intra intr-o noua specie de cinema, necunoscuta pina acum). Nu m-ar fi suparat acest esec – am eu esecurile mele de dus in spate – daca n-ar fi fost vorba de o lacomie. Scenariul, pe alocuri interesant, ar fi putut fi oferit de distinsa doamna unui debutant. Altfel ar fi aratat, sint sigur, filmu
