Asa-numitele soap operas si telenovelele, corespondentul lor sud-american, se bucura in Romania de o popularitate extraordinara din partea unui anumit sector de audienta, stirnind in acelasi timp dispretul si batjocura necrutatoare a unei parti mai elitiste a publicului. Pina acum, fenomenul a fost privit din doua perspective.
Una este cea elitista, sau mai degraba „pseudoelitista“, si cind spun acest lucru ii am in vedere pe acei spectatori scandalizati care nu apartin propriu-zis unei elite intelectuale si a caror pozitie nu este altceva decit un colportaj de clisee care „dau bine“, astfel incit, luati la bani marunti, ei nu sint in stare sa-si argumenteze alegerea intr-un mod pertinent. Ien Ang, unul dintre numele prestigioase in sfera studiilor culturale si, indeosebi, in cea a teoretizarilor despre fenomenele mediatice, se refera tocmai la acest tip de reactie din partea telespectatorilor serialului Dallas: „Ideologia culturii de masa nu numai ca ofera o eticheta (negativa) pentru programul in sine, dar serveste, in acelasi timp, drept model de justificare a animozitatii produse.
Pe scurt, felul in care se rationeaza este urmatorul: «In mod evident, Dallas este un serial prost pentru ca reprezinta cultura de masa si de aceea nu imi place». Astfel, ideologia culturii de masa are rolul de a linisti, de a reasigura, facind inutila cautarea unor explicatii personale mai detaliate, ea furnizind modelul explicativ finit sprêt-à-porter l-as numi eu – n.m.t care convinge, are logica si confera legitimitate.“1
Asadar, prima pozitie consta in respingerea fara drept de apel a acestui tip de seriale, considerate o forma de divertisment facil, subintelectual, al carui public-tinta il constituie gospodinele bovarice, frustrate de viata.
Cea de-a doua perspectiva, mai relaxata, este in general cea promovata de teoreticienii studiilor culturale,
