As dori ca aceasta seara, in care redeschidem un spatiu - Casa Lovinescu -, dar in primul rand un loc spiritual al culturii noastre, sa stea sub semnul Monicai Lovinescu. De ce? Pentru ca el este totodata un loc al istoriei in care s-a consumat o drama: din aceasta casa a fost luata de catre securisti in toiul noptii (in noaptea de 22 spre 23 mai 1958), la 71 de ani, mama Monicai Lovinescu, aruncata in inchisoare si trimisa la moarte. Daca moartea unui inocent poate fi rascumparata in vreun fel, atunci locul acesta este, acum, cand reintegram un loc spiritual, in primul rand un loc al rascumpararii si al unei reparatii morale. Monica Lovinescu este "raz-bunata", in sensul in care lumea devine mai buna cand o strambatate se indreapta si cand firescul isi reintra in drepturi.
Drumul pe care l-am parcurs pana la aceasta seara a fost lung si, nu de putine ori, lipsit de speranta. Uneori - proiectat pe istoria ultimilor 14 ani de la noi - faptul de a redeschide, asa cum o facem acum, Casa Lovinescu, parea atat de absurd, incat din acest punct de vedere noi traim acum o i-realitate. Imi pare rau ca Monica Lovinescu si Virgil Ierunca nu sunt cu noi, acum, in aceasta realitate care s-a nascut la granitele utopiei.
Avatarurile unei retrocedari
Apartamentul in care ne aflam a revenit proprietarului de drept, Monicai Lovinescu, urmasa a parintilor sai, in urma unui proces de retrocedare (avocat Doru Cosma) care s-a intins intre 1994-1997. De atunci au trecut, iata, 7 ani. Ce s-a intamplat in acest rastimp? S-au intamplat doua lucruri. S-a cautat mai intai o solutie pentru punerea in practica a hotararii judecatoresti prin eliberarea apartamentului, ocupat din aprilie 1959 de procurorul militar Ioan Nistor, cel care a jucat si rolul de procuror secund in "procesul lui Ceausescu" in decembrie '89. Iar apoi s-au facut eforturile pentru a amenaja apartamentu
