Pe unul il ghicesti din prima clipa: e mai degraba un om hatru. Celalalt iti pare, macar la inceput, un personaj sobru. (Ii vei descoperi, cu putina rabdare, umorul special). Unul e oltean, celalalt Pe unul il ghicesti din prima clipa: e mai degraba un om hatru. Celalalt iti pare, macar la inceput, un personaj sobru. (Ii vei descoperi, cu putina rabdare, umorul special). Unul e oltean, celalalt vine din Tara Lapusului. Amandoi sunt barbati trecuti de prima tinerete, dar in care arde intacta flacara iubirii. Amandoi traiesc cate o poveste de dragoste cu cantul, cu esenta unui popor care, desi osandit sa nu insemne mare lucru in istorie, isi are tainele si comorile lui. Pentru Tudor Gheorghe si Grigore Lese, bogatia cea mai mare a romanilor este sensibilitatea. Cel dintai si-a intalnit, vineri seara, publicul bucurestean. I-a adus in dar primavara, cu adieri de Toparceanu si mireasma de Macedonski, cu nebunie de salcami infloriti si patima preschimbata in sunet. Cum il vezi, asa inalt, cu mustata alba si un licar cuceritor in ochi, nu-i greu sa ti-l inchipui, cu o jumatate de secol in urma, drept capetenie a vreunei armate. Si acum e intr-o oaste: a celor care lupta pentru ca folclorul sa reziste timpurilor, ignorantei ori nepasarii, pentru ca frumusetea unui gand dintr-un alt veac sa razbata intacta pana la cei de astazi. Sala Palatului s-a umplut de cantec de pasari, de verde crud si arome de toporasi, de freamat si lumina. Pentru a-si readuce spectatorii cu picioarele pe pamant, menestrelul le-a cantat si ceva despre toamna. Nimic nu le-a putut strica, insa, celor din sala, bucuria unei seri magice, in care si-au amintit cata duiosie si tulburare, cat zbucium incap intr-o inima romaneasca, cat de adanci ne sunt sentimentele si ce profunzime are spiritul acestor locuri. Spiritul a fost si constanta spectacolului de luni seara, pe care Grigore Lese l-a sustinut la Sal