Eediţia de Scrieri Ilarie Chendi, ca toate seriile de Opere ale clasicilor din colecţia „Scriitori români”, înaintează greu. A fost iniţiată de Dumitru Bălăeţ, un mai vechi truditor pe tărâmul istoriei literare, în 1988, la Editura Minerva, unde au apărut şi următoarele trei volume (în 1989, 1990 şi 1995), pentru ca volumul al cincilea să se mute în 2001 la Editura „Grai şi suflet – Cultura naţională”. Volumul VI apare la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, continuatoarea Editurii Minerva, sub auspiciile Academiei Române şi în colaborare cu Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”. Este menţionat tirajul de două sute de exemplare, subvenţionat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Această fabuloasă colaborare dintre cel puţin patru instituţii pentru apariţia ediţiilor critice ar merita un comentariu aparte şi o investigaţie specială.

Ilarie Chendi (1871-1913) este un foiletonist frenetic, trecut prin gruparea sămănătoristă a lui Nicolae Iorga, de care se desparte în 1906, pentru a înfiinţa revista „Viaţa literară”, devenită în 1907 „Viaţa literară şi artistică”, scrisă aproape în întregime de el, ascuns adesea sub pseudonimele Gh. Dumbravă sau Fantasio. Volumul VI de Scrieri Ilarie Chendi, în îngrijirea, cu notele şi comentariile lui Dumitru Bălăeţ şi Ion Spătan (ultimul, un nume necunoscut mie din alte prezenţe), cuprinde tot ce a publicat criticul în nume propriu sau sub pseudonime la „Viaţa literară şi artistică” („o revistă sămănătoristă disidentă”, cum a numit-o Z. Ornea), pe parcursul întregului an 1907, singurul în care apare. Ardelean de origine, din zona Sibiului, unde debutase în 1893 cu proză, Ilarie Chendi se mută în 1898 la Bucureşti. Trei ani la rând, Ilarie Chendi se afirmase spectaculos prin trei volume de critică foiletonistică, fragmentaristă şi impresionistă: Preludii (1903), Foiletoane (1904) şi Fragmente (