Cartea lui Vladimir Tismăneanu este divizată în şapte capitole, premerse de-o introducere şi urmate de-un epilog. Structura „romanescă” este astfel evidenţiată de la bun început. Explicativă şi, atât cât o îngăduie un tratat ştiinţific, personalizată, Introducerea, purtând titlul Why a History of Romanian Communism — „De ce o istorie a comunismului românesc?” — oferă motivaţia scrierii, pentru publicul occidental, a unei istorii plină de „zgomotul şi furia” unor personaje a căror energie satanică a modificat destinul unei ţări: „Am scris la această carte mai bine de-un sfert de veac — cu alte cuvinte, jumătate din viaţa mea. Pe când eram încă în România, am fost mai întâi obsedat, în anii ’70, de episoadele misterioase ale istoriei comuniste şi fascinat de neştiutele, întunecatele rivalităţi din sânul elitei comuniste româneşti, intenţionat ascunse şi distorsionate în auto-flatanta, veşnic schimbătoarea şi imprevizibila linie a partidului. Am avut nenumărate şi lungi convorbiri cu rude ale mele (multe dintre ele supravieţuitoare ale perioadei de clandestinitate a partidului) şi cu prietenii lor despre istoria comunismului intern şi internaţional.

Am crescut într-o familie pentru care Războiul Civil Spaniol, saga lumii comuniste, ascensiunea nazismului, procesele-mascaradă şi epurările de la Moscova, pactul Molotov-Ribbentrop, Cominternul, Cominformul, excomunicarea lui Tito, liderul Partidului Comunist Iugoslav, moartea lui Stalin, în martie 1953, denunţarea de către Hrusciov, în 1956, a «cultului personalităţii», revoluţia maghiară şi multe alte capitole din istoria secolului al douăzecilea şi a leninismului internaţionalist constituiau amintiri personale. Mi-am demarat cercetările fără să-mi dau seama de acest lucru şi mi-am adunat informaţiile mai degrabă ca pe un hobby naiv, decât ca pe-un proiect serios şi, în condiţiile date, cu accente de răz