După ce am ezitat să mă desfăt în apele sărate şi fierbinţi ale izvoarelor termale din Afra, iată-mă spălîndu-mi mîinile unse de seul puiului prăjit în firul de apă galbenă şi caldă ce părăseşte sistemul de bazine şi se duce să moară cine ştie unde. Deodată apare un inginer al uzinei, întrebîndu-mă mîndru dacă avem aşa ceva în Franţa. Izvoare termale, adică. Îi replic că eu nu sînt francez şi că nu am referinţe despre aşa ceva. Mă întreabă despre naţionalitatea mea. Îi spun că sînt român. Linişte vreme de cîteva secunde. Apoi un chiot reţinut şi un şuierat specializat de "adunare a cadrelor". Însoţit de strigăte amestecate de arabă şi... română. Nu înţelegeam ce-l cuprinsese pe necunoscutul meu partener de apă caldă. Apoi am distins clar: "Veniţi, fraţilor, un român de-al nostru!". Apar trei alţi iordanieni, uşor de distins, deşi, în mod bizar, nici unul nu poartă mustaţă. Mă asaltează, mă îmbrăţişează, mă sufocă la pieptul lor însetat să revadă un... român. Trei foşti studenţi în România, trei ingineri apreciaţi în uzina pe care o vizitam, trei arabi îndrăgostiţi de România. Unul spune: "Eu mi-s moldovean! Am făcut facultatea la Iaşi". Altul precizează: "Avem în uzină un prost care a studiat şi el în România; îi spuneam: Bă, tu să nu spui că ai făcut şcoală în România, că ne faci de rîs!". Cel ce mă acostase, şef-energetic, conchide: "Din momentul acesta, sînteţi invitatul nostru; mîine soţia mea va găti româneşte şi vă aşteptăm la noi acasă". Apoi se pun pe cîntat cîntece de voie bună din anii '80, acele romanţe şi cîntece de petrecere cu care s-au străbătut neglorioasele vremuri. După care le explică celorlalţi despre mine, în araba răstită şi intens gesticulată. Vreo 60 de bărbaţi mă privesc simultan, zîmbind şi salutîndu-mă prin mişcări repetate ale capului. Unii vin şi îmi strîng mîna, ducîndu-şi apoi mîna lor la inimă. Sub acel amurg umed şi roşiatic io