Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Functionarii publici au din nou voie in AGA si CA

Publicat in Adevarul, joi 1 aprilie 2004 ·

Functionarii publici vor putea face parte, din nou, din Consilii de Administratie sau Adunarile Generale ale Actionarilor la unele societati comerciale sau regii autonome, a decis, marti, Camera Functionarii publici vor putea face parte, din nou, din Consilii de Administratie sau Adunarile Generale ale Actionarilor la unele societati comerciale sau regii autonome, a decis, marti, Camera Deputatilor, care a modificat pe sest legislatia anticoruptie. Astfel, potrivit unui text propus de Comisia juridica a Camerei, "nu se va afla intr-o situatie de incompatibilitate functionarul public care este desemnat printr-un act administrativ sa reprezinte o autoritate publica in cadrul unor organe colective de conducere". Potrivit presedintelui Comisiei pentru administratie publica a Camerei, Ioan Oltean (PD), prin aceasta prevedere, partidul de guvernamant doreste sa "reactualizeze" privilegiile pe care le-au avut inaltii functionari publici inainte de aparitia, in 2003, a Legii anticoruptie. Aceasta lege interzicea tuturor functionarilor sa detina orice functii in cadrul unor regii autonome sau societati comerciale. Amendamentul votat marti de Camera anuleaza insa aceasta interdictie si da dreptul conducatorilor unor institutii publice sa-si trimita subalternii in AGA si CA-uri. Deputatul PD Emil Boc a explicat ca PSD a strecurat aceasta modificare a legislatiei anticoruptie intr-o banala propunere legislativa, initiata de cinci parlamentari din partidul de guvernamant, in care se cerea doar ca functionarilor publici sa li se permita sa faca parte din conducerile unor institutii coordonate pe principiul tripartidismului (patronate/sindicate/autoritati publice), cum ar fi Casa Nationala de Pensii sau Casa Nationala pentru Asigurari de Sanatate. Intre initiatorii legii se gasesc deputatii sindicalisti Pavel Todoran si Ioan Andrei. Ulterior, intr-o sedinta a Comisiei juridice a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°