Să spui astăzi că nu eşti feminist(ă) e aproape o blasfemie. Îndrăzneşte să faci asta şi vei fi martorul şi subiectul totodată al unui val de incriminări şi deconspirări pe care pînă şi instrumentatorii unui proces dintr-un regim totalitar le-ar invidia. A lupta pentru drepturile omului (adică atît pentru drepturile bărbatului, cît şi ale femeii sau invers) e un ideal în care crede orice persoană cu o structură interioară democratică. A aplica principiile acestei cauze în toate domeniile, mai ales în cel artistic, este o barbarie. Să auzi că romanul/filmul/opera cutare e feminist(ă) pare o glumă, dar din păcate nu e. Pentru că astfel de lucruri se aud din ce în ce mai des. Faptul că azi se aplică judecăţi nemiloase, etichete deloc elegante, că se răstălmăcesc vorbe, că eşti pus la zid dacă, bărbat sau femeie fiind, ai îndrăznit să-ţi exprimi îndoieli privitoare la capacităţile sau talentul, mai ales la talentul!, unei persoane de sex feminin ar trebui să ne îngrijoreze în aceeaşi măsură în care ne tulbură discriminările negative. În ceea ce mă priveşte, nu recunosc literatura "feminină". E cumva o umbrelă sub care ne putem

adăposti toate, un fel de club unde are loc toată lumea care se legitimează cu cromozomul xx, o adeverinţă de valoare? Mai poţi îndrăzni să spui că o autoare nu-i bună? Face doar literatură "feminină"... Scrie despre propria-i sexualitate, despre maternitate, despre lupta de clasă, pardon, de gen, are în coadă un acord în "ă", atunci e neapărat valoroasă. Această exhibare a apartenenţei la gen, atitudinea agresivă, experienţa exclusivă aşezată înaintea valorii sînt noile ziduri care se ridică azi între arta adevărată şi cea militantă. Atunci cînd nu ai nimic de spus, spui că eşti femeie, negru/ţigan/evreu sau homosexual. Frumoasă lume, dar ce-are a face ea cu arta? Ce legătură are cu judecata de valoare şi cu esteticul? Ce legătură mai