În Uniunea Europeană cu 15 membri există 11 limbi oficiale. În instituţiile europene, există "limbi de lucru" (engleza, franceza, germana), funcţionarii de la Comisia Europeană vorbesc două sau mai multe limbi, dar lucrările Parlamentului se traduc în toate limbile, documentele de oficiale la fel, pentru a asigura egalitatea, diversitatea şi non-discriminarea între statele membre. După 1 mai, o dată cu aderarea celor 10 noi state membre, numărul limbilor şi al combinaţiilor de traducere va creşte enorm. De mai multă vreme, în UE se pune problema eficientizării procesului de comunicare, dar o soluţie e greu de dat: pentru a garanta diversitatea culturală şi egalitatea între membri, trebuie păstrate toate limbile oficiale; dacă un membru al Parlamentului se poate exprima în cadrul dezbaterilor în limba sa maternă, iar altul nu, apare o discriminare imposibil de acceptat. Aşa încît, deşi s-a sugerat ca actualele limbi de lucru (engleza, franceza, germana) să devină singurele limbi oficiale, e limpede că nici un lider politic nu le-ar putea spune alegătorilor săi din ţară că limba lor naţională este, în instituţiile UE, "de categoria a doua". Într-un document din 2002, Comisia Europeană făcea o afirmaţie foarte categorică în această privinţă: "o Uniune politică bazată pe discriminare lingvistică în interiorul instituţiilor sale şi în viaţa de toate zilele conţine germenii propriei disoluţii!". Aşa încît, pînă la găsirea unei soluţii care să crească eficienţa, dar să nu pună în pericol diversitatea şi să nu creeze suspiciuni şi controverse, instituţiile europene sînt dotate cu un enorm aparat de translatori. Financial Times Magazine şi-a trimis un reporter, pe John-Paul Flintoff, în cabinele de traducere de la Parlamentul European şi a publicat (în nr. din 27 martie) o relatare despre cum se văd lucrurile de acolo. John-Paul Flintoff a calculat că, după intrarea no