La ora la care deseară, respectuos cititor uitător de comunism, vei porni într-o escapadă de vineri sau vei pipăi telecomanda printre straturi de efemeride multicolore în aşteptarea somnului, să ştii că vei trece placid peste o comemorare rotundă de-a binelea: în noaptea aceasta de 16 spre 17 april se împlinesc fix 50 de ani de la moartea lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Aş putea spune moartea naturală: pentru că a muri asasinat în primul deceniu al lui Dej era, să recunoaştem, cu mult mai în firea lucrurilor decît îşi închipuie azi nostalgicii epocii. Şi cu atît mai naturală, dat fiind personajul. Pentru că Pătrăşcanu, brusc devenit vedetă după un 23 august '44 în care chiar jucase un rol mare, a intrat în toamna aceluiaşi an într-o autentică fibrilaţie intelectuală: interviuri în ziare şi la radio, conferinţe ţinute prin sălile Bucureştiului - de la Savoy la Dalles -, broşuri peste broşuri şi mai ales cărţi. Tovarăşii săi strîmbau din nas, acest comunism de idei de salon li se părea suspect - dar lui Pătrăşcanu puţin îi păsa. Ca mîndru intelectual comunist, Pătrăşcanu a publicat masiv: în 1946, Curente şi tendinţe în filosofia românească apărea în cea de-a treia ediţie, autentic succes al editurii Socec; la editura Forum, cartea Sub trei dictaturi ajungea simultan la ediţia a patra; Un veac de frămîntări sociale (1821-1907) epuizează în 1945 o primă ediţie la din neant născuta editură Cartea Rusă şi apare în ediţia a doua, în 1947; în fine, în octombrie '44 apare, tot la Socec, volumul Problemele de bază ale României: primul tiraj epuizat, peste trei luni o nouă ediţie, plus o a treia, revăzută, în 1946, la Editura de Stat. Pe scurt, Pătrăşcanu era un autor care ţinea afişul, iar editurile - care încă mai judecau în termeni de piaţă - se întreceau să-i poarte mesajul. Dar eroarea stătea cu scriitorul la masă. În mintea lui, el se visa a fi un Gramsci al României; c