* Un jurnal TV n-ar fi ce trebuie dacă n-ar avea şi transmisiuni în direct de la evenimentele importante. Prezentatorii fac introducerea şi dau legătura, iar corespondenţii relatează. Unii sînt în focul evenimentelor, alţii nu (dar profită de background, de imageria evocatoare a Locului). Să luăm un accident. Prezentator: Băutura are picioare scurte! Azi dimineaţă, la ora 11, un automobil Cielo cu 4 ocupanţi (sau 5) a intrat într-o casă din comuna Morloveni, pe care a distrus-o aproape în totalitate. Corespondentul nostru, Epaminonda Găină, este la faţa locului. Epaminonda, există victime? Corespondent: Bună seara, Veniamin Caisă, bună seara, stimaţi telespectatori! Azi dimineaţă, la ora 11, un automobil Cielo cu 4 ocupanţi a intrat într-o casă din comuna Morloveni, pe care a distrus-o aproape în totalitate. Mă aflu chiar în faţa casei, unde se află deja un echipaj SMURD şi vă voi spune ce v-am spus şi alaltăieri, la accidentul de la Cotroceanca Mică. Prezentator:Mulţumesc, Epaminonda, chiloţii sînt din ce în ce mai mici! Doar noi, la Observator, vă spunem în continuare ce poartă vedetele şi ce vor fanii. Mai întîi, Kiki, pardon, Kuki, de la Contact, pardon, de la Dama cu camelii. Etc., etc. Pare imposibil ca oamenii din studio să afle dinainte ce are de gînd să zică reporterul, pentru a închega un dialog plauzibil. Dar de ce ne-am dori un dialog, nu-s mai bune monologurile? * Extrem de vivacea Teo are în fiecare zi la îndemînă 5 sau 6 invitaţi. Asta pînă se încheie luna, după aceea ciclul se reia, cu aceleaşi personalităţi marcante - gr. Class, N. Guţă, Fl. Calotă, gr. Pops, Geta Măcriş, Gabriel Kolak şi alţii. Nu demult, pentru întărirea audienţei, i-a invitat pe Fl. Călinescu şi M. Voicu în chestiunea atît de delicată a manelelor. Numai că, de data asta, nu mai avea de-a face cu docilii interlocutori care vor doar să se vadă "pe sticlă". Aşa că, în loc să