Poligraf încercat şi stăpîn al limbii române - pe care a deprins-o din cazanii şi sub oblăduirea literară a lui Tudor Arghezi -, Î.P.S. Bartolomeu Anania al Clujului este unul dintre ierarhii ortodocşi care-şi redactează, manu propria, toate intervenţiile din forum. Scrisorile sale de Crăciun şi de Paşti merită întreaga atenţie a lumii creştine, dat fiind că abundă în pricepere teologică, supleţe hermeneutică şi har expresiv. Tumultuosul arhiepiscop s-a remarcat de asemenea prin curajul de a numi - pe şleau - ceea ce mulţi observă, fără să recunoască. Nu demult, el a inspirat hotărîrea Sfîntului Sinod cu privire la obligaţia clerului de a nu participa la competiţia politică. Mai nou, Înalt Prea Sfinţia Sa a răspîndit în parohiile transilvane un mesaj pascal construit pe analogia dintre coruptibilitatea firii păcătoase, corupţia din societatea noastră şi (posibila) lor înfrîngere prin Învierea Domnului Iisus Hristos. Dacă lumina Învierii a biruit moartea, ea poate cu atît mai lesne însănătoşi organismul unei comunităţi bolnave... Personal, salut în mesajul arhiepiscopului Bartolomeu o manifestare pastorală de o exemplară utilitate. În definitiv, Biserica rămîne cel mai avizat "doctor" al patologiilor colective. Oamenii aşteaptă de la călăuzitorii lor duhovniceşti o atitudine morală scutită de umbre partizane şi conformă cu Evanghelia. O ierarhie tăcută în faţa corupţiei şi-ar dovedi scandaloasa complicitate cu un fenomen care sugrumă - practic - dezvoltarea normală a României. A pretinde stoparea acestui flagel înseamnă a susţine justiţia socială ca reflex al dreptăţii divine. Şi cine să stabilească această echivalenţă, dacă nu păstrătoarea legitimă a Revelaţiei? Tocmai pentru că NU face politică, Biserica se bucură de o libertate critică supra partes . Ea este de negăsit la "dreapta" sau la "stînga": are în schimb vocaţia de a combate simultan decăderea indivi