Acesta este primul "Hyde Park" al Dilemei vechi. Al nu mai ştim cîtelea din viaţa redactorului de serviciu care continuă să susţină enormitatea - căci e o enormitate în actuala stare de spirit a naţiunii - că deschiderea şi citirea corespondenţei sosite pe adresa noastră îi asigură săptămînal cele două-trei ore de normalitate scandaloasă şi indiscutabilă în tam-tamul mediatic fără de care democraţia nu ar suna la fel de convingător ca viitorul Connex-ului. Lăsînd deoparte cifrele noului nostru tiraj - putem scrie că niciodată, în formula anterioară, nu am primit atîtea scrisori de o asemenea consistenţă a seriozităţii şi a humorului ce o însoţeşte credincios ca un Sancho Panza. Fără a cădea în statistică lăudăroasă - categoric, nu cunoaştem acest instinct... - să precizăm, totuşi, că mai mult de jumătate dintre aceste scrisori aparţin unor oameni care s-au hotărît pentru prima oară să ni se adreseze, fie elogiindu-ne (i-am "cenzurat" cît ne-a lăsat inima noastră dură...), fie criticîndu-ne

(rareori nedrept), polemizînd cu colaboratorii şi redactorii noştri. Acest "Hyde Park" se vrea un spectacol polemic, articulat pe subiectele cele mai fierbinţi ale actualităţii (terorismul, islamismul, Spania, Catedrala Mîntuirii Neamului), avînd în rolurile principale pe autorii unor articole de cert interes, stîrnind trepidaţia controversei. Dilema veche nu e Pravda, nici Scînteia, nici Porunca Vremii. Tot ce scriem aici aşteaptă replică, toţi cei care semnează în paginile noastre - dintr-a doua pînă la a douăzecea - nu formează un monolit de convingeri, cea mai tristă imagine a materiei plîngînd într-un ziar. Redactorul de serviciu - întristat doar că acest număr nu are 40 de pagini - propune să vă simţiţi bine, adică în acord sau în dezacord, ascultînd vocile din acest "Hyde Park" pe a cărui poartă poate să stea scris cu cerneală simpatică: "Deşi nu vă împărtăşim to