Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce ar trebui făcut

Publicat in Dilema Veche, vineri 2 aprilie 2004 ·

Pe parcursul ultimelor două luni, societatea românească a avut prilejul de a asista la dezbateri, luări de poziţie pro şi contra, declaraţii venite dinspre Parlamentul European şi Comisia Europeană, legate de reforma în justiţie, sau mai bine spus de lipsa acesteia, şi nu în ultimul rînd la schimbări în structura Guvernului. Ce ni se reproşează de la Bruxelles? Lipsa reformei în justiţie, în administraţie, lipsa voinţei în stoparea corupţiei, ca să nu mai pomenim de încălcarea moratoriului privind adopţiile internaţionale. În sens larg, reforma în justiţie înseamnă construirea unor instituţii democratice, care să asigure independenţa puterii judecătoreşti ca una dintre cele trei puteri în stat. Pentru că judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii, iar procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii şi imparţialităţii (conform textelor constituţionale vechi şi noi), înseamnă că asupra activităţii şi carierei acestora nu trebuie să intervină imixtiuni din partea executivului, respectiv a ministrului Justiţiei, ori a legislativului. În atare context era necesară existenţa unei instituţii-garant. Şi pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a spus Consiliul Superior al Magistraturii. A apărut prin Constituţia din 1991 şi printr-o lege organică, modificată de mai multe ori. Un articol din Constituţia revizuită reafirmă că acest Consiliu trebuie să fie garantul independenţei justiţiei. Revenind la practică, Raportul de ţară al Comisiei pe anul 2003 constată că procesul de selecţie a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii rămîne politizat. Constituţia revizuită toarnă gaz pe foc întărind rolul ministrului Justiţiei, care de la prezidarea şedinţelor CSM, fără drept de vot, ajunge membru de drept (avînd, implicit, drept de vot) în Consiliu. Tot Constituţia revizuită face, în acelaşi spirit, un pas înainte, unul înapoi. Astfel,

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 16 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum 27 minute
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 50 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri, solicită Grindeanu

Mediafax acum 3 ore
Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferință de presă la Giurgu ce vor conține următoarele pachete de măsuri și când vor fi asumate. „Vă spun ce vrea PSD-ul să conțină acest nou pachet, obligatoriu. PSD-ul vrea în acest nou pachet să discutăm

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°