De 14 ani încoace, Justiţia, în România, seamănă cu un organism bolnav. Din ce în ce mai bolnav. Ultimii patru ani, însă, au adus acest organism - şubrezit, pe alocuri, pînă la cangrenă - într-o situaţie limită: în starea de comă. "Şi, care-i problema? E mortul nostru!", ar putea zice unii. De acest "mort parfumat", pus la fereastră pentru a-l vedea "poştaşul" de la Bruxelles (sau cel de la Washington) că "e viu" şi că mai poate primi încă "pensia - bani de medicamente", nimeni nu are nevoie. Nici Europa, nici NATO, nici România. Pentru că acest stîrv poate arunca pe oricine la groapa de gunoi a istoriei. Cum de s-a ajuns în această stare gravă, aproape fără ieşire? În primul rînd, reforma în Justiţie nu a existat aproape deloc sau a fost o reformă de formă (şi de ochii lumii şi ai organismelor internaţionale, care au pompat cu bani programe ce nu au avut finalitate). Această lipsă de reformă a încurajat corupţia (inclusiv în rîndul magistraţilor) şi a făcut ca marii corupţi (înalţi demnitari, politicieni) să nu fie niciodată judecaţi. În al doilea rînd, în Justiţie au avut loc bombardamente de imagine venite, în mod paradoxal, din interior, dinspre cei care ar fi trebuit să ocrotească de fapt "Justiţia bolnavă". În al treilea rînd, în Justiţie au fost create adevărate carteluri politico-judiciare, bazate pe spiritul de clan, de familie, care i-au făcut pe justiţiabili să vorbească despre "mafia din Justiţie".

Triunghiul răului În încercarea de a prezenta "fişa clinică" a bolnavului (n.a. - Justiţia română), să luăm pe rînd fiecare din cele trei zone ale răului. Zona R, cea a reformei/non-reformei, adică. Este, practic, ceea ce României i se cere cel mai mult să facă în Justiţie (şi nu numai). Trei sînt cele mai importante legi care nu au fost promovate, timp de 14 ani - iar acum, în cîteva luni, guvernul Năstase (şi partidul majoritar pe care acesta îl