- la noi - Truism: la noi e cu totul şi cu totul altceva! La noi nu prea există o preocupare serioasă şi sinceră pentru decenţă. Fiind, încă, în preistoria modernităţii audiovizuale, la noi, bătaia mare e pe timpii de emisie (în dihotomia ireconciliabilă putere-opoziţie), pe asigurarea independenţei instituţiilor independente sau pe făcut bani cu rating-ul. Dacă veţi citi cu atenţie Legea audiovizualului, veţi constata că prezenţa unei restricţii de decenţă în materie de emsiuni radio şi tv este insesizabilă. Cauţi cu lupa şi găseşti o restricţie de decenţă o singură dată în toată legea, şi anume atunci cînd se spune despre publicitate şi teleshopping că trebuie "să nu stimuleze comportamente indecente sau imorale" (art. 29, alin.1, lit. g). Există, e drept, norme care se referă la protejarea minorilor şi care ar putea fi interpretate, în sens larg, drept norme care impun standarde de decenţă. Art. 39 interzice "difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie şi violenţă nejustificată", iar "programele care pot afecta (fără grav - s.m.) dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor" sînt restricţionate. CNA, în exercitarea autorităţii sale, are obligaţia de a asigura "protejarea demnităţii umane şi protejarea minorilor" (art. 10, alin. 3, lit. e, coroborat cu art. 17, lit. d). Dar majorii, oare, nu au şi ei dreptul la protecţie în numele decenţei? Înainte de toate, merită să constatăm şi în acest aspect un decalaj cultural cam mare. Săptămîna trecută arătam că, cel puţin în materie de televiziune, sexul nu prea mai vinde în lumea occidentală. La noi, sexul vinde din ce în ce mai bine. Trăim cu întîrziere, în plin lansaj către UE, febra din a doua jumătate a anilor '60 şi începutul anilor '70, cînd celebra "revoluţie sexuală" răvăşea creierele şi simţurile Vestului