* Rătăciţi printre cuvinte / Lost in Translation (SUA, 2003), de Sofia Coppola. Ce-i drept, de la începutul anului pînă acum am putut să vedem, pe ecrane, cîteva lucruri remarcabile, dar cum rămîne cu geniul? Ne putem încumeta să spunem că l-am întîlnit în vreunul din filmele astea? Unii spectatori, mai dezinhibaţi decît mine, vor arăta spre Dogville, spre Apocalipsul acum - versiune integrală sau (iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac) spre Kill Bill. În ceea ce mă priveşte, singurul act artistic de genialitatea căruia sînt absolut convins este felul în care Bill Murray stă în fund, în filmul Sofiei Coppola Rătăciţi printre cuvinte. Priviţi-l şi dumneavoastră. Murray joacă rolul unui star hollywoodian (specializat în filme de acţiune) rătăcit în Tokyo, unde a venit să filmeze o reclamă la whisky. Cît de rătăcit e starul hollywoodian? Ei bine, pînă şi picioarele lui par rătăcite de restul corpului - şi vizibil deprimate (picioarele lui Murray sînt mai expresive decît capetele multor actori). El prinde starea aceea - 50% levitaţie, 50% prăbuşire nervoasă - a călătorului rătăcit - senzaţia că-ţi scapă tot felul de mesaje, care poate erau urgente, senzaţia că oricum nu contează, căci asta nu e viaţa ta adevărată. La un moment dat, regizorul spotului publicitar îi cere să-i imite pe renumiţii artişti occidentali "Sinatora" (Frank) şi "Loja" Moore. Ce va face încercatul comic Bill Murray? Oare se va dezmetici brusc la contactul răcoritor cu provocarea şi în numai cîteva secunde ne va da pe spate - pac, pac, pac - cu o serie de caricaturi mortale? Dar el se reţine - superb. Execută ordinele regizorului ca un robot de actorie cu bateriile pe terminate, dar nu un robot oarecare, ci unul blestemat cu o conştiinţă de sine: personajul are un simţ al absurdului pe care Japonia îl trezeşte şi îl excită - din cauza asta îi cedează bateriile. Între filmări, el merge să bea ceva