Suspendarea baronilor locali ai PSD arată o dorinţă autentică de curăţenie sau e doar un perdaf electoral?
Crocodilii Bebe Ivanovici, Mischie şi Savu fac parte din rezervaţia naturală a PSD-ului şi stîrpirea lor ar produce un grav dezechilibru în ecosistemul mlaştinii social-democrate, aşa că băgarea reptilelor cu capul la fund, sub lumina reflectoarelor, deşi pare o secvenţă demnă de Animal Planet, nu-i pîn' la urmă decît o manevră de primăvară pusă la cale de trestia gînditoare a partidului, Octav Cozmâncă. Văzută din avionul cu care madam Nicholson inspectează cursul Dîmboviţei, acţiunea eradicării
barosanilor locali pare demnă de toată lauda, căci în martie tot omul gospodar îşi taie via şi îşi curăţă copacii de larve şi gîngănii. Văzută mai de aproape, toată tevatura s-ar chema "confiscarea boilor de la bicicletă", căci bărbieriţi de funcţiile onorifice, şi dom' Bebe, şi dom' Mischie, şi dom' Savu rămîn cocoţaţi pe şa şi cu mîinile pe ghidon, ca prim-secretari de judeţ. Aşa cum cîinele nu iese decît mort din abator, nici aceşti domni nu vor ieşi din politichie decît după modelul iliescian, adică împăcaţi cu ei înşişi şi cu picioarele înainte. Mircea DINESCU
Suspendarea baronilor locali ai PSD arată o dorinţă autentică de curăţenie sau e doar un perdaf electoral?
Crocodilii Bebe Ivanovici, Mischie şi Savu fac parte din rezervaţia naturală a PSD-ului şi stîrpirea lor ar produce un grav dezechilibru în ecosistemul mlaştinii social-democrate, aşa că băgarea reptilelor cu capul la fund, sub lumina reflectoarelor, deşi pare o secvenţă demnă de Animal Planet, nu-i pîn' la urmă decît o manevră de primăvară pusă la cale de trestia gînditoare a partidului, Octav Cozmâncă. Văzută din avionul cu care madam Nicholson inspectează cursul Dîmboviţei, acţiunea eradicării
barosanilor locali pare demnă de toată lauda, căci în martie tot omul gos