Casele de ajutor pentru pensionari au fost înfiinţate în perioada interbelică. Se numeau atunci case de ajutor şi înmormîntare. După instaurarea regimului comunist ele au fost trecute sub aripa statului. În perioada postrevoluţionară şi-au recăpătat independenţa şi au funcţionat o vreme în baza legii Mîrzescu din 1924. De abia în 2002 a fost emisă o lege care reglementează cadrul de funcţionare al acestor asociaţii. În total sînt 165 de CARP-uri în toată ţara şi, spune cu nedisimulată satisfacţie Gheorghe Chioaru, preşedintele CARP Omenia din sectorul 5, nici una nu a dat faliment pînă în prezent. Explicaţia ar fi că, prin statutul fiecăreia dintre case, sînt interzise speculaţiile financiare cu banii cotizanţilor. Gheorghe Chioaru are ceva dintr-un burghez de modă veche. E mîndru de realizările sale pe care le trece în revistă cînd mă conduce prin toate camerele clădirii unde CARP Omenia îşi are sediul. Sînt un pic surprins că doar într-un singur loc descopăr cîteva ghişee. În rest, un cabinet medical, o bibliotecă, un salon de coafură şi frizerie, cabinet juridic. Toate pentru membrii cotizanţi. Undeva la parter e un fel de depozit. Pentru cîteva momente, retina refuză să recompună imaginea. În faţa mea sînt cîteva sicrie şi cruci rezemate de pereţi şi rafturi. Mai încolo, aşezate în ordine, sînt ajutoarele pentru bătrîni: orez, ulei şi zahăr. Alăturarea îmi pare sinistră. Încerc să nu schiţez vreo grimasă şi mergem în biroul preşedintelui pentru interviu.

Îl întreb pe domnul Chioaru ce îi face pe pensionari să se adreseze unei case de ajutor reciproc: Înainte de 1989 pensionarii veneau din obişnuinţă, pentru că aşa era ordinul de la Partidul Comunist: "Dom'le, după ce ai ieşit la pensie, te duci să te înscrii acolo pentru că primeşti ajutor de deces şi împrumuturi, dacă ai nevoie". După Revoluţie situaţia caselor de ajutor reciproc a început să se înră