Dragul meu prieten, Au trecut paisprezece ani, îţi dai seama? L-am văzut zilele trecute pe Cristi Paţurcă la un congres cîntînd "Vino, Doamne", ştii tu, melodia pe care o şopteam cu toţii cînd se aprindeau lumînările în Piaţă, numai că pe atunci trăia şi bietul Vali, era melodia lui şi el o cînta cel mai bine, oricum nu-şi mai aduc aminte decît foarte puţini de ceea ce s-a întîmplat, nici măcar inscripţiile de pe pereţii Arhitecturii nu se mai văd, le-a şters un dobitoc travestit în primar de sector şi asta nu e singura surpriză, ai fi uimit să-l vezi pe Marian ce sus a ajuns, cum mai apare din cînd în cînd la televizor în chip de mare om de afaceri, nici n-ai zice că are vreo legătură cu bărbosul idealist care-şi striga ura împotriva comunismului din balconul deschis de Emil şi, fiindcă veni vorba de Emil, află că şi-a făcut partid şi-l bate gîndul să mai candideze o dată chiar dacă între timp nu mai e nici măcar Alianţa Civică lîngă el, iar cu Blandiana a ajuns să se înjure prin ziare, dar ce mai contează, astea-s nimicuri, eu n-am încetat să mă minunez niciodată de unde ştiai că aşa avea să se întîmple, ca să nu mai pomenesc de noaptea aia incredibil de caldă în care zăceam pe şezlongurile din Piaţă şi mi-ai spus de şapte ori consecutiv, ca un blestem crunt, că n-o să scăpăm de Ion pînă în anul 2000, mi-aduc perfect aminte că am rîs atunci, mi se părea o glumă proastă sau am crezut că te-ai îmbătat, dar tu se vede treaba că vorbeai serios, după cum tot foarte serios mi-ai spus că dacă nu se aplică punctul opt, pleci din ţară, mărturisesc că nici atunci nu te-am crezut, de fapt mi se părea imposibil să nu reuşim pînă la urmă, toţi eram foarte încrezători, nici n-aveam

cum să fim altfel cînd îi vedeam pe Coposu, Raţiu şi Câmpeanu cum vorbeau despre victorie şi democraţie, primii doi s-au dus, aşa cum s-au dus şi cîntecele, s-au întors însă toţi băieţii