Munca si odihna
52 de sambete plus tot atatea duminici fac, intr-un an, 104 zile nelucratoare. De adaugam ziua nationala, 1 si 2 ianuarie, 1 mai, minimum 2 zile la Craciun si alte doua la Pasti, ies 112. Daca mai punem la socoteala concediul legal, de aproximativ 25 zile, se fac 137. Vinerea se lucreaza, dar e zi scurta; ceea ce, pe durata unui an, reprezinta alte 26 de zile. Plus 137, egal 163. Lunea, romanul se dezmeticeste pe putin doua ceasuri dupa istovitorul weekend; asta inseamna, la scara anului, alte 13 zile nemuncite. Si se fac 176. Exista, apoi, o categorie de zile numai aparent lucratoare, cand lumea se duce la serviciu doar pentru a-si sarbatori onomastica: Sfantul Ion, Sfantul Gheorghe, Sfintii Constantin si Elena, Sfanta Maria, Sfantul Dumitru, Sfintii Mihail si Gavril, Sfintii Petru si Pavel, Sfantul Nicolae. Va sa zica: 176 si cu 8 fac 184. Iar daca nu uitam de 1 si 8 martie, si ele doar teoretic zile lucratoare, ajungem la 186.
Intr-o tara in care se lucreaza atat de mult si cu atata spor, nu poate exista mai potrivita rasplata decat acordarea, din cand in cand, a cate unui binemeritat ragaz de odihna. Asa se va fi gandit si guvernul, care a inteles sa profite de ocazia intrarii Romaniei in NATO, declarand nelucratoare ziua de 2 aprilie si ridicand astfel numarul zilelor nemuncite in 2004 la 187. Adevarul e ca majoritatea romanilor habar n-are de semnificatia evenimentului si, cu atat mai putin, de consecintele lui imediate si pe termen mediu. Participarea la o alianta militara, costisitoare din toate punctele de vedere, nu va schimba in bine viata sa cotidiana, de un cenusiu la fel de apasator ca pana acum. Nici nu se va simti cuprins de acel sentiment al securitatii, cu care i-au impuiat capul politicienii, caci nesiguranta zilei de maine va ramane intreaga. Dar va tine minte ziua de 2 aprilie, pentru ca, zi libera fiind,
