Sincer vorbind, ce credeţi că l-ar interesa pe Orwell la fenomenul Big Brother: cîţi centimetri din intimitatea Andreei ni se revelează zilnic, megaipocrizia unor domni respectabili care downloadează isteric în creierul nostru, exhibiţionismul moral cu care şi-au acoperit, în grabă, părţile de-a dreptul ruşinoase la ieşirea precipitată dintr-un partid extraconjugal în altul pentru a se odihni puţin, după o viaţă dublu gîndită, într-un talk show, comisie sau minister al adevărului ori gradul de fericire al subiecţilor puşi sub observaţie? Şi, iertată să-mi fie curiozitatea, sînteţi siguri că ştiţi care sînt subiecţii puşi sub observaţie? Sau cine dintre personajele cu voce groasă, scăzută şi autoritară de deasupra casei noastre, din casele noastre sau ale lor este cel mai mare dintre toţi fraţii noştri? Dar, mai ales, aveţi orientarea corectă în ceea ce priveşte poziţionarea dumneavoastră spaţială în raport cu casa Big Brother? Eu am doar definiţia: zona Big Brother este acel punct din locul în care trăiţi, din viaţa dumneavoastră, istoria dumneavoastră, persoana dumneavoastră şi, în fine, din creierul dumneavoastră, care ne aparţine. Este zona în care spaţiul privat coincide cu cel public şi ea nu se află nicidecum în spatele membranei TV, ci în faţa ei. Nu e greu de observat că adevăratul reality show nu are loc pe Splaiul Independenţei, ci în societatea românească, atît de concentrată să se uite pe gaura cheii încît a uitat să se mai cenzureze, cu excepţia specialiştilor. Sigur că sîntem priviţi, spălaţi, pieptănaţi şi coafaţi în zonele noastre intim neuronale în timp ce ne uităm şi sigur că noi oferim, de fapt, cel mai live spectacol. Am aflat zilele astea, de la televizor, că adevărata nefericire a României nu este nici economică, politică sau socială, ci amoroasă sau, mai precis, sexuală. Deci rezolvabilă, după mintea unora. Ea a fost reperată aseară, vin