Crestinii ortodocsi si, in acest an, si cei catolici sarbatoresc Intrarea Domnului in Ierusalim, eveniment de importanta covarsitoare in economia evenimentelor pascale, intrucat deschide o perioada deosebit de tensionata din punct de vedere religios, anume Saptamana Mare, care culmineaza cu Invierea Mantuitorului. Intrarea Domnului in Ierusalim este primul praznic imparatesc cu data mobila, numit si Duminica Stalparilor, popular Florii sau Flurii. Numele sarbatorii deriva din latinescul Floralia, sarbatoare a vegetatiei. Floriile se celebreaza in mod regulat in duminica dinaintea Pastelui, ultima din post. Prima mentiune a sarbatorii la Ierusalim este din secolul al IV-lea si este consemnata in amintirile de calatorie ale pelerinei Egeria. Praznuirea se face numai duminica, asemenea sarbatorii Pastelui. In biserica se sfintesc crengile de salcie care au fost culese in ajun, de copii, sub indrumarea dascalilor. Acestea sunt impartite credinciosilor la sfarsitul slujbei, se duc acasa si se pastreaza la icoane, fiindu-le atribuita putere protectiva si tamaduitoare. Ele amintesc de stalparile cu care a fost intampinat Iisus la intrarea in Ierusalim. De Florii se mananca preparate din peste, acesta fiind, de altefel, pentru crestini un simbol hristic.
(D.P.)
Crestinii ortodocsi si, in acest an, si cei catolici sarbatoresc Intrarea Domnului in Ierusalim, eveniment de importanta covarsitoare in economia evenimentelor pascale, intrucat deschide o perioada deosebit de tensionata din punct de vedere religios, anume Saptamana Mare, care culmineaza cu Invierea Mantuitorului. Intrarea Domnului in Ierusalim este primul praznic imparatesc cu data mobila, numit si Duminica Stalparilor, popular Florii sau Flurii. Numele sarbatorii deriva din latinescul Floralia, sarbatoare a vegetatiei. Floriile se celebreaza in mod regulat in duminica dinaintea Pastelui, ultima di