La ceas de Inviere, in sihastria unui mare duhovnic: . Parintele Adrian Fageteanu . "Pe vremuri, oamenii aveau cruce de lemn si inima de aur. . Acum, au cruce de aur si inima de lemn". Cand am auzit ca parintele Adrian Fageteanu a parasit Manastirea "Antim" m-am cutremurat. Bucurestiul cel zgomotos, a...
La ceas de Inviere, in sihastria unui mare duhovnic:
Parintele Adrian Fageteanu
"Pe vremuri, oamenii aveau cruce de lemn si inima de aur.
Acum, au cruce de aur si inima de lemn"
Cand am auzit ca parintele Adrian Fageteanu a parasit Manastirea "Antim" m-am cutremurat. Bucurestiul cel zgomotos, apucator si trufas ramanea fara ultimul sau mare duhovnic. Decizia parintelui de a se retrage in munti, la cei 92 de ani ai sai, mi s-a parut nu numai un act de mare curaj, dar si o pedepsire teribil de aspra a indiferentei, a nepasarii noastre. Il stiam, dar fara sa-l cunosc. Ii vorbeam, cerandu-i cuvant, dar fara a ma apropia de el. De fiecare data, il gaseam in biserica, in strana cea mai umila, langa intrare, langa pangar, cautand umbra care sa-l acopere. Mereu spovedea pe cate cineva - femei batrane si tineri deopotriva. Ore in sir ramanea in aceeasi pozitie - aplecat pe o parte, nemiscat, ascultand cu toata fiinta lui, cand si cand tresarind tulburat de cele auzite. Nu stiu de ce nu am indraznit sa fac pasul necesar catre el. Parintele avea renumele de duhovnic aspru, care dadea canoane grele, calugaresti. Acum, imi pare rau. Darzenia lui monahala ascundea, de fapt, un suflet duios si dulce ca mierea de padure. La fel de rau imi pare ca (fie si cu un oftat) l-am judecat ca ne parasise pentru chilia sa pustniceasca. A trebuit sa merg la noua sa casa, in tampla muntilor din defileul Jiului, ca sa-mi dau seama ca parintele Adrian plecase tocmai pentru a fi mai aproape de noi. Plecase ca sa se roage intens si fara odihna, pentru slab
