Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crestinii au intrat in Saptamina Patimilor

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 5 aprilie 2004 ·

Se spune ca asa cum este vremea de Florii va fi si de Paste. Cu o saptamina inainte de Sfintele Pasti, crestinii ortodocsi au serbat Floriile sau Intrarea Domnului in Ierusalim. La biserici, la cimitir, pe strazi, puteau fi vazuti oameni cu flori in miini, aceasta zi fiind consacrata si ca una a florilor. "Ierati-va unii altora greselile. Invatati sa iertati pentru a deveni fii ai Tatalului Ceresc", se auzea vocea unui preot rasunind dincolo de portile bisericii. Multi oameni au venit la biserica pentru a asista la Sfinta Liturghie si la rugaciunile de sfintire a ramurilor de salcie, simbol al ramurilor de finic cu care multimea credinciosilor l-au intimpinat pe Iisus Hristos, cind a intrat pentru ultima oara in Ierusalim. Paradoxal, adevaratii crestini s-au bucurat gindindu-se in acelasi timp ca incepe Saptamina Patimilor. O saptamina neagra, a tristetii, a tacerii si a meditatiei la soarta mereu schimbatoare a fiecaruia dintre noi. Au inceput sase zile in care preotii se imbraca in doliu, oamenii se spovedesc, iarta si li se iarta pacatele, traind cu gindul la apropierea marei sarbatori pascale. Pina joi seara, in toate bisericile se cinta deniile, slujbe speciale din Postul Pastelui. La Deniile din ziua liturgica de marti, Evanghelistul Matei prezinta calvarul judecatii Mintuitorului Hristos. Din Sfinta Evanghelie de astazi, ca in toate Evangheliile din Saptamina Patimilor, reiese in evidenta rautatea umana in raport cu iubirea lui Dumnezeu. Prin acest act al umilintei Mintuitorului Hristos se incearca, pentru ultima oara, reabilitarea fiintei umane in fata lui Dumnezeu. (Constantin GHERASIM) Se spune ca asa cum este vremea de Florii va fi si de Paste. Cu o saptamina inainte de Sfintele Pasti, crestinii ortodocsi au serbat Floriile sau Intrarea Domnului in Ierusalim. La biserici, la cimitir, pe strazi, puteau fi vazuti oameni cu flori in miini, aceasta zi fiind co

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 2 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°