Premierul Nastase s-a plans deunazi de cat de mici sunt veniturile in Romania. "Nu putem trai la infinit cu un salariu de 100 de dolari", spunea domnia sa, care, din solidaritate cu cei nevoiasi, s-a Premierul Nastase s-a plans deunazi de cat de mici sunt veniturile in Romania. "Nu putem trai la infinit cu un salariu de 100 de dolari", spunea domnia sa, care, din solidaritate cu cei nevoiasi, s-a inclus printre "milioanele de nemultumiti" de conditiile mizere in care traiesc. "Vrem un nivel de viata european", declara premierul, fara sa explice insa de ce suntem inca foarte departe de un asemenea deziderat. In schimb, primul-ministru a promis ca va iesi "la bataie" daca institutiile financiare internationale se vor opune cresterilor de salarii pe care le preconizeaza in domeniul serviciilor publice. Preocuparea d-lui Nastase este de apreciat. Toti "bugetarii", de la functionarul marunt la profesorul universitar, sunt foarte prost platiti in raport cu standardele europene. Problema este insa alta. Nu e suficient sa promiti mai multi bani, trebuie sa ai si de unde sa ii iei pentru a-ti tine fagaduiala. Or, tocmai la capitolul suport material, proiectul premierului sufera cel mai mult. De ce? In oricare economie de piata, competitia, nu guvernul, decide cresterea salariilor, chiar in sectorul public. Cand producatorii din domeniile supuse concurentei externe reusesc sa-si creasca preturile si, implicit, veniturile, ei pot sa-si sporeasca fara grija salariile, pentru ca nu vor fi scosi de pe piata. Pe o asemenea baza se produce asa-numita egalizare dintre ramuri, de pe urma careia profita si celelalte sectoare, inclusiv serviciile publice. Niciodata, deci, salariile nu cresc intai in servicii si apoi in sectoarele productive. Este o legitate economica pe care factorii de decizie din lume se straduiesc sa o respecte, pentru ca, in caz contrar, se supun la riscuri foarte m