Grupul Aviva are un angajament puternic in economiile din Europa Centrala si de Est, iar Romania este una dintre tarile unde asteptam o crestere rapida a volumului afacerilor, a spus la sfarsitul saptamanii trecute Richard Harvey, group chief executive al Aviva.
Aviva Romania a anuntat rezultate in crestere cu 30% in lei primele trei luni ale acestui an fata de perioada similara a anului trecut.
In 2003, Aviva a avut prime brute subscrise de 227 miliarde lei anul trecut (6,1 milioane euro), in crestere cu 37% in lei si cu 15% in euro fata de anul anterior. Piata asigurarilor de viata ca nivel al primelor brute subscrise este estimata ca a crescut in euro anul trecut cu 26%, pana la 178 milioane euro. Ca urmare, compania a pierdut cota de piata.
"Este foarte usor sa vinzi produse care aduc beneficii scazute clientilor. Noi incercam sa avem o politica pe termen lung, furnizand in primul rand incredere celor care cumpara o polita de la noi", a explicat Harvey ritmul mai redus de crestere al companiei decat al intregii piete anul trecut.
Richard Harvey a mai spus ca Aviva este interesata de piata pensiilor, atat ocupationale cat si universale (fondurile de pensii obligatorii administrate privat).
"Este bine ca se lanseaza si fondurile de pensii ocupationale, voluntare, chiar inaintea fondurilor de pensii universale, dar statul roman ar trebui sa acorde facilitati fiscale pentru orice forma de economisire pe termen lung", a mai spus directorul executiv al grupului Aviva.
Pe pietele dezvoltate, formele de economisire pe termen lung prin polite de asigurari de viata, fonduri mutuale, depozite bancare sau titluri de stat sunt incurajate de catre stat prin deductibilitati fiscale importante.
Aviva Romania, infiintata in septembrie 2000, a vandut pana acum 50.000 de polite.
@N