Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Mircea Spinu, abandonat de PSD

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 6 aprilie 2004 ·

democratul Vasile Radu a fost nominalizat ieri de PSD candidat la Primarie. acesta a iesit pe primul loc intr-un sondaj comunal. primarul PSD Mircea Spinu, fost democrat si el, nu stie daca va candida pentru un al treilea mandat PSD si-a propus sa-i ia in partid pe toti candidatii opozitiei care ies pe primul loc in sondajele care se fac in toate localitatile judetului, pentru a fi sigur ca va cistiga alegerile locale din iunie. Candidatul democratilor din Homocea, Radu Vasile, a devenit de ieri candidatul PSD, in detrimentului actualului primar Mircea Spinu. Fostul democrat a obtinut primul loc in sondajul care a fost realizat in comuna. Pe locul doi s-a clasat liberalul Nicolae Ionescu, iar pe trei primarul Mircea Spinu. Fostul democrat Radu Vasile a fost nominalizat candidat al PSD pentru functia de primar in cadrul unei sedinte care a avut loc aseara, la care au participat prefectul George Baesu si vicepresedintele Consiliului Judetean Mircea Diaconu. Primarul Mircea Spinu spune ca sondajul comandat de colegii sai de partid este "relativ si partial semnificativ". Deocamdata, acesta nu stie daca va mai candida pentru un al treilea mandat. "Respect optiunea lor si o iau si ca pe o provocare. Este prematur sa ma pronunt daca voi mai candida", ne-a declarat Mircea Spinu. Primarul a cistigat de doua ori alegerile pentru functia de primar chiar din partea PD, partid pe care l-a parasit imediat dupa alegerile din 2000. Mircea Spinu, care este si presedintele pesedistilor din Homocea, ne-a spus ca nu stie deocamdata citi vor democrati vor trece in partidul de guvernamint, deoarece acestia vor sa obtina un loc cit mai sus pe listele pentru Consiliul Local. Presedintele democratilor vrinceni ne-a declarat ca cineva din conducere se va deplasa la Homocea, pentru a vedea care este situatia organizatiei locale. "Au plecat o parte, iar ceilalti nu sint inca hotariti. Nu am inc

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 6 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 7 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 6 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 11 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 12 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 9 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°