Miruna RUNCAN
Teatralizarea si reteatralizarea in Romania (1920-1960)
Editura Eikon, Colectia „Biblioteca Teatrul Imposibil“, Cluj-Napoca,
2003, 316 p.
Nu stiu sa fi citit, dincolo de cartile lui Camil Petrescu si Haig Acterian, un text romanesc mai incitant – captivant ca un roman politist, cum se zice, un text-aventura despre reala aventura spirituala a teatrului – decit Teatralizarea si reteatralizarea in Romania, semnat de Miruna Runcan. Un op serios si evident lucrat cu asupra de efort, asezat pe 316 pagini, facut posibil lecturii de catre Editura Eikon si Biblioteca Teatrului Imposibil din Cluj. Spun asta impotriva unei anume teze scientiste, ca sa zic asa, a autoarei (expusa explicit mai ales in anteriorul volum, dar si sustinuta, nu neaparat doar de catre Miruna Runcan, in revista clujeana Man.in.fest, al carei redactor este – revista care, ciudat, se chinuie mai ceva decit robespierrii rosii ai anilor ’50 sa ne convinga de nocivitatea lui Titu Maiorescu &Co.) si chiar impotriva titlului, daca vreti.
Caci prima trasatura importanta a acestei excelente lucrari este lizibilitatea. Pertinenta ei axiologica in functia literara. Nu inutil, cindva, autoarea publica o carte de poezie…
A doua caracteristica semnificativa a volumului este parasirea aglutinarii de cronici (al caror grad de perisabilitate in arta teatrala e imens, pina la frizarea ridicolului) in favoarea unei pseudo-istorii. Un fals tratat de haituire a evenimentelor, in favoarea vinatului de lux al ideii si al luptei ei cu variile contingente si metehne ale unui secol tulbure si productiv, in egala masura. Ma rog, cam ca toate secolele… Se intimpla foarte rar sa se cistige un asemenea pariu, iar natura cistigului mi se pare evident lovinesciana. La rindul lor, girantii declarati nu puteau sa nu isi faca datoria: Camil Petrescu, Haig Acterian,