Momentul istoric
De saptamina trecuta, Romania a devenit de jure membra a Organizatiei Pactului Nord-Atlantic.
De facto era deja, dupa ani buni de participare la Parteneriatul pentru Pace, formula de cooperare militara propusa de Statele Unite ale Americii, si dupa ce, devenita stat candidat la aderare, participase cu trupe de pace la misiuni ale Aliantei si, in 1999, la interventia NATO in Iugoslavia. Alaturarea la coalitia internationala impotriva terorismului, dupa 11 septembrie 2001, cu contributii notabile la operatiunile din Afganistan si Irak, a confirmat statutul nostru si a grabit integrarea. Decisa la Praga, in noiembrie 2002, prin votul unanim al Consiliului Nord-Atlantic, primirea Romaniei si a altor sase state Central-Europene si Baltice (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia si Slovenia) a presupus etape procedurale care au mai cerut un an si aproape jumatate de asteptare. Dupa ce, rind pe rind, toate parlamentele tarilor membre ale Aliantei au votat „pentru“ si dupa ce s-au pronuntat si adunarile legislative ale candidatelor, sefii de guverne ai celor sapte au depus instrumentele de ratificare la Washington, cu citeva zile inaintea intrarii oficiale „in drepturi“, la sediul din Bruxelles al NATO. Vineri 2 aprilie a fost facut si acest din urma pas.
Moment istoric. Ceremonial militar. Atmosfera austera. Si totusi, in timp ce steagul Bulgariei se inalta pe catarg, camerele de luat vederi l-au surprins pe ministrul de externe al vecinilor nostri de la Sud de Dunare cu ochii inlacramati si cu barbia tremurinda. Atari detalii dezvaluie incarcatura emotionala a evenimentului. Pina si un diplomat obisnuit cu ceremoniile formale, lipsite de orice surpriza, a lasat sa se vada, in spatele mastii publice, participarea sa intens-umana. Fiindca, pentru tarile foste comuniste, admiterea in NATO in 1999 sau acum, in 200
