Russel Square, Şcoala de Studii Slavonice şi Est-Europene, University College London. O clădire veche, cu coridoare întortocheate şi stucatură demodată. Undeva la etaj, la capătul unei scări în spirală se află biroul Profesorului Deletant. Cunoscutul românist mă întâmpînă zâmbitor şi afabil. Acceptă să vorbim, în limba română, despre cărţi, despre România, despre cartea românească în general şi, inevitabil, discuţia porneşte de la obsesia de toate zilele, dacă nu a românului de rând, atunci cel puţin a politicianului român postdecembrist – imaginea României.

Irina Marin: Sunt românii capabili să transmită o imagine pozitivă?

Dennis Deletant: Simplul fapt că guvernul României este preocupat de imaginea României arată, după mine, şi faptul că nu s-a prea schimbat mentalitatea conducerii de la Bucureşti faţă de cea din anii comunismului, pentru că mi-aduc aminte că, atunci când am fost numit aici la facultate în anul 1969 şi am avut prima mea întâlnire cu ataşatul cultural al Ambasadei României din Londra, imaginea României era pe primul punct al agendei zilei: cum să facem ca publicul din Anglia să înţeleagă politica lui Nicolae Ceauşescu şi să vadă aspectele pozitive ale acesteia. Dar facultatea, universitatea noastră este o instituţie academică apolitică şi nu poate să se implice în promovarea unei anumite politici şi nici în promovarea unei imagini. Rostul nostru este să fim cât mai obiectivi în prezentarea trecutului românesc, a realităţilor româneşti şi să fim echidistanţi când vorbim despre anumite trăsături, anumite direcţii, care se impun în studiul atât al istoriei, cât şi al literaturii şi limbii. Când aud după treizeci de ani iarăşi de imaginea României îmi vine să mă arunc pe geam pentru că o ţară normală nu este în permanenţă preocupată de imaginea ei. Sigur, imaginea unei ţări este importantă – dar cred că este