Nu este întotdeauna uşor să înţelegi un străin, pe unul care nu-ţi seamănă, decât dacă îl desprinzi de lumea sa. În mod obişnuit domolim diferenţele dintre noi folosind un soi de arbitraritate metodologică: dimensionăm universul celuilalt prin derogări succesive de la habitudinile noastre de gândire, de limbaj ş.a. Când ai ajuns în cele din urmă să ai revelaţia celor mai intime şi ireductibile structuri ale fiinţei sale, înţelegi cât de greu este să scrii sau să vorbeşti despre ele. Dacă pentru a-ţi apropia mentalitatea unor triburi primitive din Africa, spre exemplu, ai nevoie de o mobilitate (libertate) aproape subversivă în raport cu modul de înţelegere al europeanului, în schimb, pentru a-ţi verbaliza rezultatele trebuie să găseşti nota optimă de conformism faţă de reprezentările, afectivitatea, limbajul sau gândirea acestuia din urmă. Echilibrul este dificil şi nicidecum imposibil. Stă mărturie cartea lui Lucien Lévy-Bruhl, Experienţa mistică şi simbolurile la primitivi, apărută anul trecut la Editura Dacia, în colecţia “Mundus Imaginalis”.

Experienţa mistică, după cum o defineşte autorul, este sentimentul care ia naştere în urma unui contact imediat cu realităţile invizibile a căror prezenţă sau proximitate preocupă în mare măsură, contact care pune în mişcare “categoria afectivă a supranaturalului”. Se înţelege de aici că realitatea primitivului este o dimensiune cuprinzătoare în care naturalul şi supranaturalul (există această percepţie diferenţiată, cu toate că linia de demarcaţie este extrem de labilă, de permeabilă) formează un tot unitar. Din această cauză, experienţa mistică se apropie mult de credinţă, se autolegitimează prin tradiţie şi devine pandantul experienţei comune (pozitive). Lévy-Bruhl subliniază în repetate rânduri că populaţiile primitive nu au sentimentul ordinii naturii, necesar pentru explicaţii de ordin raţional, şi d