Dat fiind prostul obicei, ca să nu zic neprofesionalism, al multor edituri de la noi, se-ntâmplă să dai peste o carte căreia îi lipseşte o minimă notă informativă despre originea textelor adunate între copertele ei. Las că, uneori, nici anul apariţiei nu e trecut. Lui Ştefan Borbély i-au apărut anul trecut trei cărţi: Matei Călinescu. Monografie (Aula), Proza fantastică a lui Mircea Eliade – complexul gnostic (Biblioteca Apostrof) şi prezenta, o selecţie de cronici literare despre care nu ştiu dacă sunt inedite, iar dacă nu, în ce periodic/e au apărut iniţial. Cert este că, după cele două studii de anul trecut, aplicate şi elaborate în egală măsură, această culegere de cronici literare este volumul soft, cu texte, aşa-zicând, ocazionale, dar cu rolul bine definit de menţinere a tonusului hermeneutic şi a prizei la noutăţile editoriale.

Ştefan Borbély nu investeşte mai puţină energie în critica de întâmpinare şi îşi joacă fiecare ipostază scripturală cu maximă seriozitate. Informat în detaliu şi sensibil la nuanţe, criticul se instalează cu uşurinţă în textele cărţilor pe care le alege spre comentare. Majoritatea eseuri, sinteze, critică literară. Ceea ce înseamnă că Ştefan Borbély face, în cele mai multe cronici, critică de gradul 2. Lăsând impresia că orice subiect abordat are avantajul unei precedente specializări sau măcar a unei minime, dar temeinice documentări, criticul echinoxist se dovedeşte un bun cititor şi un comentator care îţi câştigă instantaneu încrederea. Cronicile sale, de dimensiuni variate, sunt un model de prezentare cvasicompletă (spre avantajul necunoscătorilor respectivelor cărţi) însoţită îndeaproape de un foarte exact examen critic. Acest echilibru, niciodată instabil, pledează în subsidiar pentru o formulă pe cât de clară, pe atât de eficientă a foiletonisticii. Comentariile lui Ştefan Borbély fiind, de fapt, excelente intr