Chiar dacă se ştia că aşa se va întîmpla, nu e de minimalizat momentul în care România a devenit membru al NATO cu drepturi depline. Dar nici de exagerat. E un eveniment fast, totuşi să nu ne extaziem în contemplarea lui, ca şi cum în comparaţie cu acest succes toate problemele nerezolvate ale ţării ar fi mai puţin presante.
Să nu uităm că România a fost primită în Alianţa Nord Atlantică sub promisiunea că va continua reformele, nu ca o recunoaştere că le-a încheiat.
A folosi acest succes pentru a da de înţeles că Uniunea Europeană e mai mofturoasă decît NATO şi că din cine ştie ce motive ascunse nu se grăbeşte să ne primească în rîndurile sale, ar fi o mare greşeală. Semne ale acestei ieftine tentaţii au început să se simtă în declaraţiile unora dintre oficialii autohtoni.
Am putea spune că există şi semne şi semnale contrarii, venite din partea Puterii. Autosuspendări din funcţii locale ale unor persoane din PSD, avînd o reputaţie consolidată de „baroni locali”. Declaraţii ale premierului că lupta împotriva corupţiei nu va ţine cont de mărimea peştilor care pică în plasă şi că guvernul va iniţia o lege prin care să fie impozitaţi cu 90% cei care nu pot dovedi cum şi-au agonisit averea. Declaraţia ministrului Justiţiei că se va lucra la această lege.
Dacă, însă, luăm la puricat toate astea descoperim că nu sunt cine ştie ce noutăţi, mai puţin povestea cu impozitul de 90% pe averile care nu pot fi justificate.
În PSD au mai fost autosuspendări din funcţii. Ce rezultat palpabil a avut, de pildă, faimoasa autosuspendare a „baronului” de Vrancea, Marian Oprişan? După ce a stat vremelnic cu capul la cutie, Oprişan s-a întors triumfător în funcţia pe care a avut-o. Reales cu acte în regulă. Dacă aşa au vrut reprezentanţii locali ai partidului, ce mai poate face conducerea centrală? Aşa a putut tre
