biografie

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Camil Petrescu (născut la 9/ 22 aprilie 1894 la Bucureşti) are statutul unui clasic în viaţă. Romanele Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război şi Patul lui Procust, piesele de teatru Suflete tari, Jocul ielelor, Mitică Popescu, Mioara, Act veneţian, Danton, pledoaria de lungă durată pentru proustianism şi pentru mărirea gradului de autenticitate a prozei, contribuţiile la dezvoltarea esteticii teatrului, eseurile filosofice inspirate din filosofia lui Husserl l-au impus, în perioada interbelică, în conştiinţa publicului, chiar dacă radicalismul său binecunoscut a provocat numeroase polemici. Un rol important în consacrarea scriitorului l-a avut G. Călinescu, care i-a acordat un loc privilegiat în Istoria literaturii române de la origini până în prezent din 1941, în defavoarea celuilalt Petrescu – Cezar.

După aducerea comuniştilor la putere de către sovietici, Camil Petrescu renunţă surprinzător de repede la altitudinea spirituală cucerită cu greu (orfan de ambii părinţi de foarte timpuriu, a fost dat în grija unei servitoare dintr-o mahala bucureşteană şi a muncit cu îndârjire ca să se întreţină, să se instruiască şi în cele din urmă să se afirme în lumea literară). Intelectualul aflat cândva în căutarea absolutului, care exclama, ca poet, „eu am văzut idei!” şi care a creat, ca prozator, personaje inadaptabile din cauza intransigenţei lor morale acceptă acum, fără ezitare, să scrie literatura propagandistică de care avea nevoie partidul comunist în campania sa de reinterpretare tendenţioasă a istoriei României şi de instigare a populaţiei la ura de clasă. El mai profesează doar involuntar, în virtutea inerţiei, intelectualismul din care altădată îşi făcuse un crez (şi chiar o doctrină politică, centrată pe ideea de noocraţie), angajându-se cu toată energia în practica