În ţara care nu există Tatiana Covor ne propune, sub forma unui jurnal de călătorie, o aventură emersoniană pe meleaguri thailandeze. Aflată în căutarea eului pierdut al copilăriei, autoarea speră că pe tărâmuri exotice va redobândi acea privire edenică, liberă de orice prejudecăţi, pe care o preţuiau atât de mult transcendentaliştii americani. „Am cumpărat cărţi despre Thailanda pe care nu le-am citit. Le-am lăsat acasă, neatinse. N-am vrut să-mi influenţez în nici un fel impresiile. Vreau să privesc cu ochii mei Orientul. Să îl miros. Să îl gust. Să greşesc. Probabil, să nu îl înţeleg. (...) Vreau să-mi încarc sufletul. Cu tot ce voi vedea, cu tot ce voi simţi, cu tot ce voi trăi. Atât.” Cu toate că o astfel de dorinţă este imposibilă (oricât ar încerca, călătorul poartă inevitabil cu sine experienţa locurilor de baştină şi sistemul de valori aferente), totuşi, încetul cu încetul, inerţia vechilor automatisme de gândire se dizolvă, percepţia sclerotică se frăgezeşte şi redevine elastică, gata să asimileze experienţe noi.
Tatiana Covor are darul povestirii. Peripeţiile sale thailandeze sunt, în fond, ale oricărui turist. Şi, totuşi, istorisirea curge captivant, plină de umor, sau de ceea ce la momentul respectiv trebuie să fi fost haz de necaz, adăugându-se la aceasta ochiul atent la detaliul semnificativ. Sunt episoade care îţi rămân în minte mult timp după ce ai închis cartea, prin realitatea lor paradoxală, prin neobişnuitul situaţiei banale. Crăciunul thailandez, de pildă, organizat anume pentru turiştii europeni, nu este decât o sărbătoare de mucava, de două ori golită de conţinut: o dată, pentru că micuţii thailandezi care cântă colinde mimează un ritual străin lor şi, a doua oară, pentru că turiştii plecaţi pe alte meleaguri tocmai în această perioadă caută, dimpotrivă, să se rupă de lumea lor, să se pătrundă de o alta necunoscută şi neaşt
