Ca reacţie la textul meu din nr. 8 al “României literare”, am primit la redacţie două scrisori fulminante care şi-au greşit, în mod sigur, destinatarul. Una dintre scrisori, pe care o publicăm mai jos, este semnată de dl Ilarion Voinea, părintele pămîntesc al bustului care-l reprezintă aproximativ pe Yitzhak Rabin. Cea de-a doua este ireproductibilă şi nu merită privilegiul tiparului. Este un simplu delir de tip România Mare. (P. Şuşară)
Stimată Redacţie,
În numărul 8 din 3-9 martie 2004 al revistei dumneavoastră apare la rubrica “Polemici”, pp 24-25, un amplu material al cărui subiect, fără voia mea, sunt eu. M-a surprins neplăcut nu tonul denigrator, cu care sunt de acuma obişnuit din partea domnului Pavel Şuşară, ci faptul că domnia-sa îmi răspunde prin intermediul publicaţiei dumneavoastră la o scrisoare pe care eu i-am trimis-o personal. Reacţia mea de mârlan, cum îi place finului analist să mă numească, este făcută, dintr-un exces de nobleţe, publică, deşi eu i-am trimis scrisoarea în mod pur personal, pe cel mai firesc traseu şi (în umila mea ipostază de “simplă persoană cu identitate civilă”) de la o adresă concretă şi precizată. Sunt nevoit, în consecinţă, să-i răspund şi eu pe calea aleasă de dânsul şi, totodată, să vă pun pe dumneavoastră în situaţia de a-mi acorda dreptul la replică. Neaşteptată (mai degrabă decât incomodă) este atenţia, de care nu am nevoie, dar pe care mi-o acordă. După ce declară ţâfnos ca derizoriu textul scrisorii “pe care -zice- mă sfiesc să-l privesc fie şi în treacăt”, trece (totuşi!) sârguincios la o analiză meticuloasă a respectivei “misive”, apelând până şi la vechi fişe bibliografice pentru citate. Şi, după ce mă desfiinţează în ziarul “Ziua”, de nu mai aveam îndrăzneala să mai trec prin centru, iar la periferie ieşeam doar cu basca trasă pe ochi de ruşine, mai foloseş
