Grecii, mai precis atenienii, au inventat democraţia datorită spiritului de libertate cu care au fost înzestraţi congenital. În fond, democraţia este ipostaza politică a principiului libertăţii. Dar, realizarea lui în relaţiile dintre locuitorii cetăţii este un proces care la Atena s-a întins pe o perioadă care a început în secolul VI î.d.Cr. pentru a atinge apogeul în secolul lui Pericles. Două principii caracterizează democraţia în viziunea grecilor: libertatea (eleutheria) şi egalitatea în faţa legii (isonomia). Atât de indisolubil era în ochii atenienilor legată democraţia de egalitatea reală a tuturor cetăţenilor în faţa actelor normative emise de adunările legislative, încât isonomia a fost primul termen prin care grecii au denumit sistemul politic în care puterea este exercitată de tot corpul cetăţenesc. Când Herodot imaginează în cartea a III-a o discuţie despre forma constituţională pe care să o adopte perşii după moartea regelui Cambise, termenul pe care-l utilitează pentru desemnarea constituţiei democratice este isonomia. În celebrul discurs epitafic pe care Tucidide îl atribuie lui Pericles sistemul politic atenian este elogiat în primul rând pentru faptul că toată lumea se supune în chip nediferenţiat legilor; nesocotirea normelor instituite de cetate conduce la distrugerea statului, îi va explica Socrate elevului său Criton; de altminteri atât de puternic era pătruns filozoful atenian de supremaţia legilor, încât refuză propunerea discipolilor săi de a fugi din Atena - ei îl corupseseră pe paznicul închisorii unde Socrate era deţinut - şi acceptă cu seninătate verdictul pronunţat împotriva sa conform legilor cetăţii - prozopopeea legilor din dialogul lui Platon Criton este una din cele mai frumoase pagini ale literaturii europene. În dialogul Menexenos, Platon consideră că superioritatea atenienilor faţă de ceilalţi greci se datorează în primul râ