11 martie 2004 Dragă Dilema veche! Ca foarte mulţi oameni de pe această mică planetă, am fost cutremurată, şocată, uluită şi revoltată de tragedia petrecută la 11 martie la Madrid. Nu comentez asasinatul colectiv asupra unor nevinovaţi, nu comentez cine a programat această crimă, ci vreau doar să spun că m-au impresionat şi emoţionat profund şi manifestaţiile de solidaritate ce au avut loc imediat după 11 martie. Solidaritate este cuvîntul... Totuşi, 13 milioane de spanioli ieşiţi în stradă înseamnă o cifră uriaşă şi de-a dreptul incredibilă, dacă nu am fi văzut la televizor rîuri-rîuri de oameni filmaţi de sus... nu mi-a venit să cred. Iar asta şi pe o ploaie torenţială. Mii, sute de mii de umbrele manifestau în tăcere. Au spaniolii ceva în plus faţă de noi, est-europenii? Au occidentalii ceva în plus? Pentru că şi ruşii au avut atentate sinistre provocate de ceceni, dar nu am văzut manifestări de solidaritate cu victimele, manifestări de indignare... de o asemenea amploare. Şi acolo tragedia şi-a spus cuvîntul, lovind necruţător tot nişte oameni nevinovaţi. Sau mulţi ruşi s-au simţit vinovaţi în mod indirect şi de aceea nu au ieşit în stradă? Nu ştiu! Şi la noi s-a mai încercat să se organizeze cîte ceva (fac abstracţie de mitingurile sindicale, unde se revendică nişte drepturi băneşti şi alte avantaje - desigur, uneori meritate), dar niciodată nu au ieşit atîţia oameni pe străzi. Nici chiar Revoluţia din 1989 nu se poate lăuda cu asemenea torente de cetăţeni... Unii spun că occidentalii sînt reci, individualişti, egoişti, dar ce s-a întîmplat în Spania contrazice acest lucru. I-a scos cineva forţat pe aceşti oameni? Nu cred! Au acţionat în virtutea acelui mult proclamat politically corect? Iarăşi nu cred! Ei au ieşit pentru că au simţit că aşa trebuie! Există acolo un simţ civic care în partea asta a Europei nu există. Pînă şi momentul de reculegere program