Un dispozitiv exploziv a fost descoperit vineri 2 aprilie în apropiere de oraşul spaniol Villaseca de la Sangra, din provincia Toledo, pe calea ferată dintre Madrid şi Sevilla. Pachetul suspect a fost semnalat de un angajat al căilor ferate, care şi-a anunţat superiorii. A doua zi au murit trei poliţişti în încercarea de a-i aresta pe unii dintre bănuiţii vinovaţi de la 11 martie. Teroriştii şi terorismul dau semne de viaţă la doar trei săptămîni de la atentatul din gara Atocha, la peste două săptămîni de la comunicatul Al Qaeda de după alegerile din Spania unde era lăudată opţiunea electoratului spaniol şi se anunţa un armistiţiu care va dura pînă cînd Zapatero va retrage trupele din Irak. Poate nu e Al Qaeda, poate sînt alţii, dar toate aceste întîmplări sînt dovada că nu se poate încheia o pace separată cu teroriştii. Pro sau contra războiului din Irak, cetăţenii popoarelor europene sînt o ţintă predilectă, pentru că atentatele de aici sînt cel mai bine popularizate, cu un impact major în opinia publică de pretutindeni. (Cui îi pasă de cei 130 de morţi din Nepal, din aceste zile?). După 11 septembrie, s-a putut observa cum SUA îşi modifică făţiş politica externă, asumîndu-şi - fără o invitaţie specială - răspunderea pentru ce se întîmplă în lume; după 11 martie şi politica europeană pare a bascula: pe de o parte, Spania promite că o să-şi retragă trupele din Irak, pe de alta, dezbaterile privind Constituţia europeană, proiectul politic al Uniunii, par a se calma. Spania renunţă la pretenţii; rămasă singură, Polonia se aliniază. Va fi acesta începutul de viraj în politicile europene, înseamnă oare că toate ţările europene vor adopta poziţii comune împotriva terorismului (cu toate consecinţele în planul concretului ale unor asemenea iniţiative) sau fiecare ţară va continua pe cont propriu eforturile de acomodare cu ameninţările specifice? Cel mai popular spec