Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisie speciala pentru privatizarea CEC

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 9 aprilie 2004 ·

Procesul de privatizare a CEC va fi coordonat de o comisie speciala, ai carei membri nu vor putea face parte din comitetul de directie al bancii, timp de trei ani de la incetarea calitatii de membru, se arata intr-un proiect de ordonanta de urgenta initiat de Ministerul Finantelor (MFP).

Comisia va fi formata din 11 membri, respectiv din patru reprezentanti ai Ministerului Finantelor, trei ai Bancii Nationale, doi ai Ministerului Justitiei si doi specialisti cu experienta in domeniu, si va fi condusa de unul dintre reprezentantii MFP, potrivit Mediafax. Componenta comisiei va fi stabilita prin ordin al ministrului finantelor.

Membrii comisiei nu vor putea detine, timp de trei ani de la incetarea acestei functii, postul de administrator, de membru in comisia de supraveghere speciala sau de membru in comitetul de directie la banca privatizata sau la una dintre filialele ori sucursalele acesteia.

Membrii comisiei de privatizare vor beneficia de o indemnizatie lunara in cuantum de 10% din salariul brut al presedintelui Consiliului de Administratie al CEC.

Cheltuielile aferente indemnizatiilor si actiunilor de publicitate vor fi suportate de CEC. Anuntul pentru privatizarea CEC ar putea fi publicat in luna martie din 2005.

PNL a cerut ieri ca Guvernul sa faca publice toate termenele privind etapele de privatizare a CEC si sa informeze populatia despre modul in care sunt afectate depozitele cetatenilor. "Guvernul a adoptat strategia de privatizare a CEC numai in urma presiunilor repetate ale FMI. Ordonanta privind privatizarea CEC este insa evaziva referitor la termenele pana la care trebuie indeplinite etapele fundamentale ale procesului de privatizare", a declarat ieri purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Eugen Nicolaescu.

Statutul CEC confera institutiei o pozitie aparte in sistemul ba

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Performanță pentru UNDER 19! România va juca semifinala în Giulești, după 3-0 cu Danemarca

Gandul acum o ora
Reprezentativa U19 a României s-a calificat joi în semifinalele Euro U19, după ce a dispus cu 3-0 de echipa naţională U19 a Danemarcei, în ultimul meci al tricolorilor în grupa A a competiţiei. În celălalt meci al grupei A, Spania a dispus cu 5-0 de

Anca Dragu a aterizat de urgență la București / SURSE: Urmează să se vadă cu președintele Nicușor Dan

Gandul acum 2 ore
Fostul ministru de Finanțe în cabinetul tehnocrat Cioloș, Anca Dragu, a aterizat în această seară, în jurul orei 20:00, la București cu o cursă aeriană din capitala Republicii Moldova. Sursele Gândul spun că aceasta urmează să se vadă cu Nicușor Dan

Emisiunile zilei vineri, 20 iunie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

George Simion, despre varianta Anca Dragu premier: „Toți parlamentarii AUR vor vota contra. Este ultima dovadă a implicării Franței în anularea alegerilor”

Adevarul acum o ora
George Simion, președintele AUR, a anunțat, într-un mesaj postat pe Facebook, că parlamentarii din partidul său vor vota împotriva unui Guvern condus de Anca Dragu, fost senator USR, președinte al Senatului României și actual guvernator al Băncii Na

Sorin Grindeanu: Noi am spus că ne ținem de ceea ce discutasem înainte, acel acord politic care prevedea rocada

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu a explicat, joi seara, că la negocierile purtate cu celelalte partide s-a discutat despre un acord politic care prevedea rocada. „Când am fost noi, lucrurile au fost cât se poate, de clare, atunci când am fost noi, discuția s-a termi

„Auch!” » Ce au scris danezii după victoria României U19 + Reacția din partea UEFA

Gazeta Sporturilor acum o ora
În meciul decisiv pentru calificarea în semifinalele EURO, România U19 a învins categoric Danemarca U19, 3-0, într-un meci jucat pe „Arcul de Triumf”. Aceștia au fost completați de Federația de Fotbal din Danemarca, care a scris: „Auch! Campionatul

Un bărbat din Craiova a fost arestat preventiv după ce şi-a agresat soţia şi a încălcat un ordin de protecţie / La locuinţa sa au fost găsite un pistol şi cartuşe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Craiova a fost arestat preventiv după ce şi-a agresat soţia, dar şi pentru că a încălcat un ordin de protecţie şi s-a apropiat de o femeie de 25 de ani, deşi avea

PSD amână dezbaterea internă privind intrarea la guvernare. „Trebuiau îndeplinite două condiţii esenţiale”

Adevarul acum 3 ore
Partidul Social Democrat (PSD) a transmis joi seară, 19 iunie, că trebuia ca vineri, la ora 13:00, să aibă loc o dezbatere internă, dacă erau îndeplinite „două condiţii esenţiale: 1. Stabilirea planului de măsuri fiscale; 2. Desemnarea premierului”.

Gândul prezintă Best Of Marius Tucă Show – vineri, 20 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum 2 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Valentin Stan și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu dezvăluie bătălia sa din jus

Cât câștigă pe lună Traian Preoteasa, directorul CFR Călători: „Nu sunt sărac… Am 4.000 de euro numai pe chiria din Dubai”

Adevarul acum 9 ore
Traian Preoteasa, directorul CFR Călători, a afirmat că nu este normal ca un ministru să aibă un salariu de 13.000 de lei pe lună. El a susținut că nu poţi să conduci o scară de bloc cu aceşti bani, mai ales o țară.

Vremea

București
acum

25°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/27°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

20°
vin.

16°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/25°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/23°
lun.

17°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
Timisoara
acum

24°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

13°/31°
lun.

15°/34°