Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razboiul din Irak ia o turnura de cosmar

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 9 aprilie 2004 ·

Razboiul din Irak a cunoscut in ultimele zile o noua turnura. Semnele ei s-au facut simtite inca de la inceputul saptamanii, cand siitii si-au inceput protestele, degenerate in violenta, dupa inchiderea unuia dintre ziarele lui Sadr. Apoi, a urmat revolta sunitilor, care au avut parte de riposta fortelor SUA la uciderea a patru civili americani.

Astfel, de o saptamana asistam la intrarea in forta a soldatilor coalitiei printre rebelii din ambele comunitati mai numeroase din Irak - siitii si sunitii. Au murit, in decursul acestei saptamani, 35 de americani si cel putin 459 de irakieni, dintre care aproape 300 sunt victime ale asediului asupra orasului Fallujah. Avem, asadar, un oras asediat, Fallujah, care a fost atacat intr-unul dintre simbolurile sale, o moschee asaltata miercuri noaptea de americani, care sustin ca acolo s-ar fi adapostit militiile rebele ale lui Moqtada al-Sadr.

Un semn al ingrijorarii SUA (care, la nivel de oficiali nu recunosc ca e posibil sa se fi pierdut controlul asupra populatiei dnafara Bagdadului) a fost o declaratie a ministrului apararii, Donald Rumsfeld. El a spus ca este foarte probabil sa fie amanata schibarea trupelor care se apropie de finalul misiunii in Irak. A mai dat de inteles Donald Rumsfeld ca s-ar putea ca numarul soldatilor americani din aceasta tara sa fie sporit - acum sunt 135.000.

Despre strategia de lupta din Irak vor discuta, dupa Paste, liderul american, George Bush, care-l va avea oaspete pe premierul Tony Blair. Britanicii sunt, se pare, nemultumiti de numarul mare de civili irakieni care si-au pierdut viata in ultimele zile.

Tot in premiera de la anuntul oficial al sfarsitul razboiului din Irak (mai anul trecut), se pare ca au aparut in ecuatie si ostatecii. Militiile fidele clericului antiamerican, Moqtaba al-Sadr, pretindeau ieri ca ar fi luat ostateci

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În această dimineață: A FOST ÎNCHISĂ autostrada între Sibiu și Boița. VEZI cauza

Gazeta valceana acum 53 minute
Autoritățile au închis sectorul de autostadă dintre Sibiu și Boița în această dimineață de vineri, 22 noiembrie 2024. Măsura a fost necesară din cauza vântului extrem de puternic care bate la rafală cu peste 120 km/h. „În această zonă este în vigoar

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum o ora
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

UPDATE - Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate a început - 163 persoane au votat până acum / Votul a început în 11 state

News.ro acum 37 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 163 de persoane votând până acum. La prima secţie deschisă, cea din Auckland, Noua Zeelandă, 11 persoane şi-au exercitat deja dreptul de vot. UPDATE - Conform site-ului prezenta.roaep

Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, stimulat de perspectivele unei reglementări mai favorabile în SUA sub administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Preţul bitcoin a continuat să crească joi, ajungând aproape de pragul de 100.000 de dolari, pe măsură ce aşteptările unei reglementări mai favorabile în Statele Unite sub preşedintele ales Donald Trump au stimulat piaţa, transmite Reuters. În timpul

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum 2 ore
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Trafic îngreunat pe Transalpina, după ce mai mulţi copaci au căzut pe carosabil

HotNews acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, vineri dimineaţă, pe Transalpina, unde mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt şi au căzut pe carosabil, informează News.ro Potrivit datelor furnizate de oficiali Poliţiei judeţene Alba, traficul ru

Macron provoacă un conflict diplomatic cu Haiti, după ce i-a numit pe liderii acestei ţări „total idioţi”. Totul a început de la o înregistrare filmată la summitul G20 de la Rio - VIDEO

News.ro acum o ora
Situaţia a devenit tensionată între Paris şi Port-au-Prince, după ce preşedintele Emmanuel Macron i-a numit pe liderii haitieni „total idioţi” pentru că şi-au demis premierul în urmă cu zece zile, ceea ce a stârnit furie la Port-au-Prince, care a tr

Meteo. Cum va fi vremea până în ajun de Crăciun

Mediafax acum 57 minute
Meteo Săptămâna 25 noiembrie - 2 decembrie Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, sud-estice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric

Cod roşu de vânt puternic în mai multe județe. Rafale și de 120 km pe oră în Cluj

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa patru avertizări nowcasting Cod roşu şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în zone şi localităţi din judeţele Cluj, Caraş-Severin şi Sibiu. Potrivit meteorologilor, până la

Atacuri ruseşti asupra unor substaţii ale centralelor nucleare – Ucraina cere AIEA să ia măsuri mai drastice

News.ro acum 3 ore
Ucraina cere Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să ia măsuri mai drastice împotriva Rusiei, pentru încercările sale de a provoca un accident cu radiaţii prin atacarea substaţiilor care sunt de importanţă critică pentru operarea ce

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/6°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°