interviu cu Beltrán Gambier

Sînteţi directorul revistei Intramuros, publicaţie dedicată memoriei. Care este conceptul de bază al revistei? Intramuros e unica revistă de limbă spaniolă care se ocupă de autobiografie şi memorii, fiind înfiinţată în 1995; dacă mai întîi ne-am concentrat pe memoriile argentiniene, curînd am găzduit în paginile noastre enorma producţie autobiografică spaniolă, iar apoi am încercat grupaje tematice dedicate şi altor literaturi europene. De ce vă amintiţi şi ce actualizează memoria colectivă de care vă ocupaţi după atacurile teroriste din 11 martie? Eu locuiesc în Madrid la 500 de metri de Gara Atocha şi eram acasă cînd s-a întîmplat totul. N-am putut să mă duc să văd, după ce văzusem la televizor cîteva secvenţe de oroare absolută. Am stat în faţa casei mele, întrebîndu-mă unde ar trebui să merg, la birou sau la Atocha, şi am luat-o spre locul meu de muncă, fiindcă nu puteam privi, din punct de vedere fizic, mai mult decît văzusem la televizor. Madridul, oamenii de pe stradă erau terorizaţi şi mai îndureraţi decît i-am văzut vreodată. Iar ce a făcut guvernul imediat după producerea atentatului, adică încercarea de a manipula opinia publică, a fost o greşeală enormă pe care a plătit-o scump, prin pierderea absolută a alegerilor. Cred că există învăţături de tras din această nenorocire. Principala e aceea că nu se iese niciodată nevătămat din participarea la rău. Abel Posse, ambasadorul Argentinei în Spania, scria zilele acestea un articol în La Nación, în care spunea exact acest lucru, preluînd din Faulkner următoarea frază: "Nu poţi participa la Rău şi apoi să scapi întreg şi nevătămat". Cred că opţiunea spaniolă de a se alia cu Statele Unite a fost o opţiune pentru rău pe care a plătit-o poporul spaniol. Ce înseamnă, pe temen lung, aceste crime de la Madrid? Se poate vorbi de un "vot al teroriştilor", de influenţarea radicală