Întotdeauna m-a lăsat cu gura căscată nonşalanţa cu care italianul mafiot se şterge pe mîini de sîngele rivalului, îşi strînge pasional amanta în braţe, e prezent la cina familială plin de respect, îşi răsfaţă afectuos copiii şi aşa mai departe, în fiecare zi. E un om complet. Dar nu ştiam ce mare maestru poate să fie cînd vrea el şi ce băiat destupat la minte, ludic şi plin de umor. Noroc cu intertextualitatea dintre film şi publicitate şi, mai ales, noroc că i-a dat cuiva prin minte să scape un gram de vanilie în Coca-Cola, nu că ar fi ieşit ceva senzaţional, dar avem o reclamă bună. Celebrul actor (al cărui nume, evident, nu mi-l amintesc) din spotul la care, evident, aţi înţeles că mă refer ne face, în sfîrşit, să înţelegem că psihologia clasică pentru mafioţi, aşa cum am învăţat-o noi din filmele cu naşul şi cu ceilalţi, e de mult depăşită. Acest lucru a fost demonstrat în noua reclamă pentru băutura mai sus amintită. Un mafiot cu veleităţi gnoseologice trebuie să fie, într-adevăr, lucru rar, o combinaţie explozivă ce ar fi meritat, la o adică, un amestec mai interesant - de Coca-Cola şi tămîie, de exemplu. În tradiţia ezoterică a cunoaşterii se vehiculează (oare de ce?) ideea că o trăsătură temperamentală minoră, cum ar fi curiozitatea, a ucis pisica. Pisică şi ea celebră, se pare. De acest tabu îşi zdrobeşte creierii umanitatea în ultimii 2.000 de ani şi, sinceri să fim, nu mai ştim ce să credem şi pe cine. E drept că tînărul din reclamă nu îşi insinuează privirea iscoditoare pe gaura cheii de la uşa raiului, ci în ograda mafiei, dar ne-am aştepta ca tocmai de aceea, o dată prins şi tras înăuntru, fie să plătească această indiscreţie cu viaţa, fie cu intrarea forţată în joc. Postmodernismul, însă, a rafinat mintea

mafiotului profesionist (aş vrea să văd unul invitat şi la emisiunea Eugeniei Vodă, într-o zi, dar probabil că România nu are decît dil