Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voluntarii din licee vor avea grija de copiii cu nevoi speciale

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 11 aprilie 2004 ·

•Programe europene destinate integrarii copiilor cu nevoi speciale •Cursuri de formare pentru parinti si cadrele didactice care lucreaza cu astfel de elevi

Liceenii ieseni i-ar putea ajuta, pe baza de voluntariat, sa se integreze in societate pe copiii cu nevoi speciale, iar parintii si cadrele didactice care lucreaza cu astfel de elevi ar putea participa la cursuri de formare care sa-i deprinda regulile relationarii, deloc facile, cu acesti copii. Acestea sunt cateva dintre principalele intentii si masuri care vor fi luate in cadrul a doua programe europene destinate integrarii copiilor cu nevoi speciale, programe care au fost prezentate in cadrul a doua conferinte nationale care au avut loc in Bucuresti, in primele zile ale acestei saptamani. Conform precizarilor facute de Mihai Dumitriu, inspector general in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, primul dintre aceste programe, intitulat "Planul National de Actiune Comunitara" si initiat de Marea Britanie, vizeaza, printre altele, implicarea elevilor de liceu in actiuni de voluntariat, cu scopul integrarii elevilor cu nevoi speciale. "Daca un grup de 4 - 5 elevi voluntari ar lua in grija, sa zicem o data pe saptamana, cate un copil cu nevoi speciale si l-ar scoate la plimbare, l-ar ajuta la lectii, l-ar duce la cate un film, va dati seama ce mult ar conta pentru saracul copil. Voluntarii ar mai putea pune la punct si diferite programe artistice, excursii, toate avand drept scop ca micutii defavorizati sa nu se mai simta atat de marginalizati", a afirmat Mihai Dumitriu. Cel de-al doilea program, intitulat "Accesul la educatie pentru copiii cu nevoi educationale speciale", initiat si finantat de Germania, vizeaza integrarea in invatamantul de masa a tuturor copiilor cu nevoi speciale, presiunea Uniunii Europene in aceasta privinta fiind deloc neglijabila. In acest sens, programul include si o

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 39 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 51 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 49 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°