Magistrul de la poalele Tampei . Hans Eckart Schlandt. E brasovean si se numara printre ultimii sasi care au ramas in cetatea . de la poalele Tampei. Muzician de exceptie, continua o traditie pe care . a mostenit-o si o transmite pe linie de familie. Cand mainile lui ating orga . Bisericii Negre, siruri...
Magistrul de la poalele Tampei
Hans Eckart Schlandt
E brasovean si se numara printre ultimii sasi care au ramas in cetatea
de la poalele Tampei. Muzician de exceptie, continua o traditie pe care
a mostenit-o si o transmite pe linie de familie. Cand mainile lui ating orga
Bisericii Negre, siruri lungi de stramosi se intorc
in locul de unde au plecat. Acasa
Piatra straveche a cladirilor din centrul Brasovului se dilata in soarele primaverii la fel ca acum un an, sau doi, sau o suta de ani. La fel ca intotdeauna. Oamenii se scurg pe stradutele inguste, zambitori, prizonieri fericiti ai unei clipe solare.
In spatele marii piete a orasului, absorbind lumina prin pori de piatra, sta Biserica Neagra. O greutate colosala o tine infipta in carnea orasului, o neclintire formidabila o face sa apartina mai curand eternitatii decat secundei luminoase a acestei primaveri.
Inconjur trupul colosal al bisericii prin partea dinspre rasarit, si acolo, in zid, se deschide o usa minuscula din lemn gros de stejar, o poarta secreta, joasa, rotunjita, a carei incuietoare pare facuta de pitici. In spatele usii se afla o scara de piatra ingusta, abrupta si tocita, care urca in spirala. Este trecerea intre doua lumi. Afara sunt caldura, soarele si timpul trecator. Odata intrat, sunt pur si simplu respirat de catre marele trup de piatra al bisericii. Urc prin racoare si prin intunecime, apoi trec printr-o alta usita, ca intr-o poveste, iar dincolo de ea - ce surpriza - se afla spatiul colosal si luminos si viu al bisericii. Vart
